la vreme de seară

aseară m-am trezit cu Regina Angliei în curte auzise că am o gradină deosebită și-n drum spre Operă (avea invitație la premieră la Don Paquale) a zis să intre să se convingă, să vadă. dar Majestate, peluza mea e plăpândă, visele n-au apucat să se-nfrățească, iar rădăcinile sar ca nebunele când bag mașina să le ajustez dar e frumoasă așa cum e, și verdele mi se lasă lacrimă când mă săgetează amintiri pe partea stângă nu-i decât peluza și din loc în loc ciubere cu mușcate curg și plâng în toate culorile, așa sunt ele, pastelate... aici pe dreapta e grădina mea englezească, unde-ncerc să maschez goliciunea cu sălbaticie vegetală: am un haiku japonez, nu, n-a făcut floare așa că nu se-mplinește-n fruct un poem violaceu cu parfum de levănțică strivită doua smocuri de nimicuri, invazive, fulguiri de verde mentă trifoiul roz al copilăriei, pe care-l caut mereu de noroace, degeaba am și trei poeme cățărătoare: unul cu petale grena- imperial, unul galben-portocaliu și ultimul alb-alb-alb, se-nșiră pergolă acoperind restul nedefinit de amintire aici lângă poartă e tufanul de romantism vienez iar în spatele ei sălbăticia, ca un strigăt disperat: macii roșii de patimă, margarete indecise, micsandre, cârciumărese, crăițe tivite-n galben amărui, tufănelele și irișii stelari și iarbă multă iarbă, de nu-și mai vede pământul goliciunea... ziua s-a trezit dimineața devreme, a stins stelele răsturnând toată roua-n iarba necălcată și-a plecat la slujbă lăsându-mă uitat pe-o strapontină