poate că... odată

atunci când va fi timpul mă voi trezi într-o mare de pastă amorfă din care ies în același timp, mâna care scrie și mâna care traduce mâna celui care știe să schimbe cuvintele la o rată de schimb avantajoasă și mâna celui care culege cuvintele zidind peretele unui nou turn Babel și în acea pastă amorfă dar supercreatoare vom fi și eu și tu și noi fără ipocrizie și fără false pudori dar... ciudat de fiecare dată, dimineața când mă trezesc, văd în jur femei girafă ce-și înalță mândre gâtul printre petice cuvinte așteptând lasciv trecerea orelor-spectatori într-o expoziție abandonată barbați caracatiță cu trupul plin de ventuze otrăvitoare și rinoceri, mulți rinoceri alături de leneși cărora le trebuie mai mult de o viață pentru a trece de la un cuvânt la altul viața mea, o grădină zoo, cu toate visele închise-n cuști și cu toate cuvintele expirate din cauza reformelor poetice așteaptă sosirea acelui... odată