amantul dimineților trecute

diminețile mele sunt rumene și înrourate sau ofilite de lipsa lacrimilor am dimineți pline de energie ca un vortex nesătul ce mă aruncă-n brațele zilei fără să se uite dacă sunt pregătit sau nu și se bucură alături de mine de orice moment sunt dimineți lenevoase ce se strecoară-n așternut cuibărindu-se la pieptul meu încât oglinda nu pare prea impresionată când mă vede și sunt momente în care câte o noapte se tăvălește prin făină scuturându-și umbrele de cearcăn și prefăcându-se albă că zăpada până la următoarea cădere în brațele disperării rostul dimineților este să moară între prima cafea și croissant deschizându-și venele colcăind de ore