un câmp de eoliene

întrebările ies la suprafață încolăcind firele tăcerilor de ce? cum ? când ? unde ? frica naște din sămânță sau e perenă ? e scrisă în genomul animal ? nu știu dacă o trestie se teme că v-a fi frântă dar în ochi poți citi teama, dorința de a o rupe la fugă, ca o izbăvire din ghearele lașității eliberare ce istovește și dacă loveam eu primul ? cuvintele de multe ori dor mai tare de aceea am grija și la mâini și la cuvinte sufletul meu e un câmp cu eoliene ce nu răspund la violență ele se învârt și transformă ura în ceva bun dar și mortal în același timp nu aș sfătui pe nimeni să-încerce cu mâna puterea ce zace în bateriile pline