culorile curcubeului

Doamne, tu ai făcut lumina după chipul și asemănarea ta dar eu, eu ce vină am că toate culorile mă risipesc înainte de a se uni pentru a da lumina albă ? fără de voie o pată de roșu iese la iveală colorându-mi minciunile și neputința galbenul cuprinde ochiul urii lăsând ceața invidiei să pună puțin roșu în galben verdele indiferenței crește ca iarba necosită împâslindu-se peste cărări neumblate albastră e întinderea neîncrederii și a spaimelor dar Doamne, mirosul violetelor iese ca puroiul violenței ce aduce a patimă și a obișnuință cineva aduce moartea aproape dar încă sunt albastru închis într-o colivie de carne întunecată până la moarte nu-i decât o răsuflare te rog, adună-mă din culori Doamne și mie redă-mă curat și luminos