noaptea corbilor albi

adevărul meu e cel adevărat dreptatea mea e cea dreaptă s-au spus atâtea vorbe dar am uitat să citim vremurile... larma acoperă respirația pământului... un moment de reculegere are gustul apei în deșert... ca o ploaie de blesteme rănesc cerul ce adoarme noaptea nu-și găsește locul toaca cerne ascultare răzvrătirea-n cer dospește șoapta crește tot mai tare sunetele cern tăcerea primul croncănit sfâșie albul penelor străluce lumea-întreagă o îmbracă feerie, vis și taină ceartă, sfadă, vijelie liniștea încet coboară trăgând albul într-o doară e iarnă iar