moartea are întotdeauna buzele dulci

noaptea când întunericul se strânge lângă tine-n pat semilună caldă atingându-ți coapsa te foiești puțin cautându-ți locul lași pleoapele să alunece și urmărești dâra de lumină ce se topește abia atunci răsuflarea ta ostenită se sprijină de umărul clipei și se prelinge ușor în fotoliul rece în timp ce amintirile se strâng cuminți jur împrejur … sărută-mi fruntea sărută-mi buzele sărută-mi pieptul sărută-mi restul miruiește-mă te rog cu umbra buzelor tale …