vene înfundate

pădurea mea cu pleoapele căzute își plânge dispărutele licoarne sângele gonește-n cale purtând vise la grămadă malurile răvășite nu mai pot s-arunce nadă albe cozi lucind sporadic printre stropii de culoare locurile greu accesibile sunt pline de leucocite înțepenite viața se oprește-n loc, vasele cedează la rupere, când culoarea semaforului se schimba intrarea în tunel marchează moartea luminii undeva, întunericul învâscoșat strivește și nu se mai aud decât bătăi surde sfărâmați blocada, deschideți porțile visele se vor scurge drenând tot întunericul călcat în picioare de herghelii de inorogi curcubeul se încheagă lent pe marginea patului pătând albul ostenit