băiatul cu creion albastru

așează-te lângă mine, împreună vom dezlega cuvintele încrucișate ale vieții și vom parcurge rânduri de durere, angajate fără carte de muncă dar înainte de a-ntoarce pagina am să te rog să mă lași să desenez ceva ca să știe și ea că n-a fost chiar degeaba… creionul cu mina albastră ca cerul desează o casă cu pereți ce nu vor să se-nchidă o altă pagină mi se dă, plină de așteptări și toate gândurile, cuvintele, temerile și tăcerile îi vor acoperi goliciunea până când, sufocată, cedează sub greutatea ochilor goi creionul cu mina albastră desenează o ultimă casă peretele coboară trăgând cortina cerului peste toată povestea ușa deschisă ascunde câteva cuvinte pitite în albastru cred că fiecare își desenează viața printre rânduri cu condiția să poată să ascută o mină de cer răsturnat în oglindă