răspuns către niciunde

spre deosebire de tine, eu împart totul în trecut și prezent trecutul trece în cutii de pantofi îmbătrânite sub o etichetă inutil de clară 1989.08.23 – ultima defilare la care nu am mai participat iar prezentul îmi intră pe geam, gârbovit de neploaia moartă cărarea pleacă fără să știe către unde vorbele ostenite se culcă pe margini pentru o eternitate mă-ntreb: cine mai are timp de povești? Când lumea umblă cu globalizarea conectată la aparate (am aflat că ultima revoluție a sucombat la coadă își uitase cardul de sănătate...) ca donator îmi caut locul ce mă așteaptă cuvintele curg prin tuburi de plastic către alte versuri ce nu s-au scris pe nici un perete plata? un tichet de masă și un bilet de călătorie către mâine pustiirea mă ajunge din urmă ploaia a murit, soarele își cere tainul alungat, cerul se scurge printre cuvinte inerte caută-mă, la marginea lacrimilor unde oglindesc capacul unei cutii vechi de pantofi despre viitor vom vorbi data viitoare