„non nobis, Domine, non nobis"

și au fost țări de pribegie ce nu m-au vrut ale căror deșerturi le-am străbătut cu lacrimile mele aducând semințele la viață urâciunea le-a ars fețele ura le-a schimonosit sufletele alungat am fost fără de vină ducând cu mine liniștea pierdută și au fost țări cărora le-am fost indiferent mă priveau de la înălțimea balcoanelor murmurau din colțul buzelor reci uscate de indiferență clopotele băteau fiecare oră ce le despărțea de taina iertării în urma mea creșteau munții nemulțumirilor măsurați de limbile mărilor furioase până când oasele trosneau sub povara nepurtatelor dar au țări care nu m-au iubit nici nu m-au alungat nici indiferent nu am fost țări al căror rege eram, purtat în litiera muțeniei țări în care mi se făcea loc să-mi plâng toate visele moarte locuri în care rădăcinile mele vorbeau cu tine Doamne țări cu aerul cărora mă-nveleam dovedind mușcăturile tăioaselor geruri în acele țări, pe-acele plaiuri îmi purtam crucea prin deșerturi de indiferență fericit că-s acceptat cu bunele și cu toate uitările. și toate acestea le-am trăit nu pentru a-mi desăvârși trăirea Sed nomini Tuo da Gloriam”