îți mulțumesc

de fiecare dată mergeam la culcare împăcat vedeam urma pașilor și-n taină știam că nu m-ai uitat că nu mă detești cât de măruntă este bucuria crește chiar și cu un fir de lumină împletit c-o uitare o lacrimă ține cât un potop zemuind de preaplinul vieții încruzind frunza uscată de măslin mă iartă, căci de fiecare dată am uitat să-ți mulțumesc ție călător ostenit ce-ți lepezi moartea de-o clipă pe pragul ce ne desparte pe carnea vorbelor de jertfă ție, uitătorul pedepselor mele, ție iertătorule mă plec smerit și-ți mulțumesc pentru resuscitarea de-o clipă fie dar ție toate câte mi le oferi (oare ce-o spune marele Walt Whitman?)