cu coada ochiului...

ultima dată când te-am zărit aveai privirile captive în lațul unor cearcăne de fum agățai un rictus de linia buzelor și ningeai viscolit despărțind toate urmele treptele caută rotundul întregului iar scara nici măcar nu mai știe ce vrea răsuflă tot mai greu sub aripile despărțite de amintirea zborului căzut știam că n-o să ne mai întâlnim dar măcar pot să sper că insula mai vâslește împărțind apele și culoarea înserării între două zile nicicând trăite…