acvacultură

mă-ntreb ce are timpul de nu se mai termină să pot să-mi iau o moarte s-o savurez în tihnă mi-s zilele bolnave, iar carii-și văd de treabă tăcerea-n colț filează lumina când o-ntreabă în bar nu intră nimeni iar aerul dospește un cub pierdut de ceată pe masă se topește coclită-i sărutarea golitului pahar uitarea mă culege ca un bătrân avar ca Hansel fac potecă din orele pierdute vin nopți fără lumină din ele să se-nfrupte mi-e pluta ruginită iar vâsla-i putrezită obolul nu-l ia nimeni căci umbrele ezită învăț mersul pe ape dar aerul vâscos apasă-n alveole și nu s-ar mai da scos tușesc, îmi scuip plămânii slăbit cad la pământ din ochiul spart se scurge însângerat cuvânt ...