bordura

să fie lumină! așa țipau toate spaimele și neliniștile răscolite de valul revoltei, aduse în pragul isteriei... ca o bombă, tăcerea a explodat în mijlocul mulțimii secerând totul de la genunchi și-n toată clisa aceea întrebările se plimbau țanțoșe despicând tăcerea cu tăișul lanternelor și mai trăgeau cu sete un bocanc capetelor ce se-ncăpățânau să le râdă în față. e anul holerei, când ochii mustesc și hălci putride bâzâie la soare oriunde mă întorc stârvuri nemestecate de-ndoială și mirosuri. aerul s-a stricat la stomac și nu mai iese pe stadă zace și el cerșind mila dar nimeni nu stă să-l asculte lumina umblă de buimacă cautându-și razele secerate îmi vine să vomit toată lumina înghițită cu voie sau fără de voie iar capul prea greu se scurge lingând bordura.