Din casa bunicilor

în colțul camerei, de sub ștergar raiul se prăvale peste lume cu toate cetele îngerești iar sfinții îmi făceau șăgalnic cu ochiul ori de câte ori căutam scăpare osândei ei știau doar că frica de boscorodeală mă trăgea de ceafă și-atunci îi priveam părtaș dar cheful de joacă mă secera la pământ printre șoaptele Bunei înfipte-n rădăcina crucilor și nu de puține ori se-ntâmpla de mă dedulceam visului cu fruntea lipită de-nfloriturile roșii și până nu mă lua-n brațe potrivindu-mă între perinele tronului nu mă dădeam cu totul plecat ori de câte ori candela sfârâia și bolborosea ușor întorceam iute capul să văz ce se-ntâmplă curios și temător totodată gândeam că poate vreunui moșneag din cei ce stau și privesc în lume îi intrase fum în ochi ori poate că-l gâdilea strănutul și de fiecare dată mi se agățau genele de straiul cela albastru cu găteli de aur de ziceam că-i Buna când își trage-n spate marginile ceriului tivite cu raze ca să nu-și umple ia de fân dar ea, Măicuța mă strângea la piept și mă privea mereu cu ochii ceia ce treceau prin mine și vedea cum își înalță cucoșul pieptul și cântă întreit spintecând noaptea cu vârf de lumină și aromă de tămâie... de-acolo, din colțul camerei icoana se cerne odată cu suflul candelei îmbrăcându-mi minutele trăindu-le viețuindu-le...