Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

magazinul de vorbe

2 min lectură·
Mediu
mai schimbă și tu ceva, reinventează-te! și m-am decis, am hotărât sa-mi înnoiesc garderoba. verbală. și-am ieșit să văd ce mai este prin oraș, ce se mai poartă vitrinele debordau, avalanșă diurnă așa c-am intrat. Doamne, ce încondeieri: ce propoziții, ce versuri, ce culori, ce artificii aliniate, încadrate, etichetate, câtă exuberanță, câtă prospețime și lume. multă lume, fiecare cu altă opțiune, preferință, gust, tradiție. aici vedeai pe unul încercând o frază fină anacronică ai putea spune, dar care îi venea mănușă un altul încerca o feerie de culori țipătoare, la oglindă o încărcătură de fraze umflate, bombastice; câte unul mai potolit, încercând niște versuri terne negre sau cafenii mirosind a pământ câte o femeie încorsetată într-o adăugire oficială și cabinele de probă gemeau. m-am așezat la rând cu tot ceea ce-am ales și-am încercat câteva versuri, câteva fire de tort, amăgiri dulci de poveste și câteva căderi spectaculoase pe gânduri. nimic. nimicul mă îmbracă cel mai bine așa că am ridicat un deget era ceva în aer, o bucurie ce se cerea încercată așa că mi-am luat vechea mea tăcere și am ieșit la aer. am rupt o bucată de nor peticindu-mi cotul c-o ploaie fină mi-am netezit dunga și-am dres cheotoarea c-o floare. eram iarăși eu, al meu. și-mi văd de drum, chiar dacă lumea mai întorcea capul privindu-mi mirată, tăcerea.
001.687
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
222
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Macovei Costel. “magazinul de vorbe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/jurnal/13929859/magazinul-de-vorbe

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.