astăzi coacem vinete

sufletele noastre pline de echimoze se coc la lumina palidă a indiferenței am întors capul lovit un porumbel gri perlă își întinsese aripa dreaptă pe pavaj târându-se din calea năvălirilor stânga îi acoperea ochii să nu vadă sângele închegat am luat ziarul dar n-am văzut decât miriade de suflete îmbrăcate în armură, furnici lucrătoare mânjind pagina cu trupurile literele fug, roi de Drosophila, descumpănindu-mă am închis ochii, așa pot să frunzăresc în liniște toată presa nescrisă a ultimelor cincinale dintr-un orizont în altul roșu orange galben verde albastru indigo violet…vânat m-am privit: valiză, fular, galoși, oboseală și ploaia, în colț, cu fața în palme răsuflă adânc ca înaintea unui atac de panică. te-am privit printre norii ce se retrag la depou, întunecându-te. am văzut că tremurul buzelor nu mai ascunde zâmbetele de altădată. tu îți strângeai spasmodic toate rimele împrejur, înspaimântată lăsându-mă în aerul stătut, înconjurat de coaja cuvintelor cum o umbrelă zace într-o garnitură-abandonată ai ridicat pumnii a blestem trântind carnea cuvintelor în mâlul privirii și-am plecat... departe de mâine