ritualul judecății

agățat în cârca istoriei și-mpins de la spate de vremuri omul își cheamă spaimele și credințele înnodate în colțurile batistei să-și dea cu părerea despre bunul mers al împărației dar odată cu ieșirea din amorțeală, ia hotărârea de a amâna judecata până când istoria își va mărturisi vina de a se lăsa violată și până când inima își va fi vărsat și ultima lacrimă iar sufletul își va fi-nchis toate ferestrele, dar fiindcă i se zbate ochiul drept a ploaie și-a risipire își afundă mâinile potopite în tăria cerului urlând “nevinovat sunt de sângele acestuia” iar stigmatele tatuate râd în vârful peniței dar pentru că n-adunase toate probele la dosar s-a tot amânat până la judecata de apoi trimițându-și crucea-n bejenie cale de două milenii.