cortina de fier

am renunțat la iubire și i-am șters numele din toate visele și lumea se cufunda într-o tăcere de moarte iar fericirile plecau în bejenie. dar tot n-a fost îndestul căci strălucirea ei mă ardea și-atunci mi-am lăsat visele oarbe, presărându-i cenușa și pleoapele-o mestecau înmuind-o iar tacerea-și lua mantia-ntunecată de lacrimi și le-am pus, așa oarbe și mute de-au ridicat zid jur împrejurul sufletului și susurul iubirii se pierdea așa cum pierdute-au fost toate acum, în orbirea mea, stau și mă-ntreb dacă soarele mai spintecă cerul sau zace sleit, uitat, pe țărmul irositelor valuri?