de trei ori

odă săgetării animalul își depășește condiția cățărându-se un pisc sau un copac îi sunt de-ajuns peștele-și poate depăși condiția năruindu-se sufocat de beția adâncului. singură “rara avis” eternitatea mereu renăscută își pregătește-n sanctuar rugul, reînnoind lumina. ceremonialul feței bună dimineața față! șoptesc adunând din cutele nopții toate piesele-mprăștiate alandala astăzi: cer senin, vânt supraponderal și umiditate scăzută îmi iau fața și o întind peste încă o zi ultima de altfel, nici ea nu mă mai suportă e timpul unei schimbări și ea știe trag tot mai greu de zâmbetul matinal și de lacrimile-nserării nimic nu mai e ca-nainte nici măcar grimasele cu tot ritualul ăsta tâmp… încheiere singurătatea s-a desprins, stâncă, strivindu-mi sufletul într-o continuă năruire lăsându-mă, templu cu aripi tăiate îmi târăsc infirmitatea-n cârje umblu, caut, chipuri, vorbe, speranța corabie, rătăcitoare obsesie întâlnirea.