Jurnal

Astăzi, lumea întreagă îmi pare mică, amuzant de nesemnificativă, cum o privesc în palma mea. Toată lumea mi-e palma asta, inutil de naiv deschisă, sau înverșunată-ntreagă în căușul pumnului. Cum îmi stăpânesc mâinile, când ochii, trădători, cedează. Sunt o scorbură a tuturor rănilor mele. Viața o-ncalț anapoda, exact în fiecare dimineață. Pornesc simțindu-mă rău, sfârșesc rea, ca o mizerie de boală ce te răpune laș, în fiecare zi doar puțin - sănătos. Unii oameni doar așa pot lupta - au totul dar nu câștigă niciodată nimic. Când simt că încolțesc într-un loc, mă smulg. Firește că mă doare, ce credeai? Am rădăcini și pământuri multe, oameni în care m-am adăpostit - poate nici nu există, fără un loc al meu. Așa am descoperit un joc aspru de cuvinte. Ca atunci când casa nu-i acasă, nu cum cred melcii. Mici creaturi. Mică lume.