Poezie

Neființă

1 min lectură·25 septembrie 2007

Mediu

Când norii ne mint,

râdem,

ca apoi să uităm cine-am fost.

Nu întindem mâinile,

nu cerem ajutor,

nu credem în trecut și nici în viitor.

Ne e frică, în ultima clipă,

să nu intre fericirea pe ușă,

să nu ne doboare,

să nu ne schimbe...

Durerea nu e rea,

marea, vântul, stelele...

suferă de-o eternitate

și nu se plâng.

Nu punem întrebări,

nu vrem răspunsuri -

pustie, viața trece prin noi,

n-o prindem,

nu alergăm după ea.

Dragostea e-o ironie, doar vine și trece,

ne lasă sufletele mirate și goale,

ne trezim tânjind după

mai mult.

Am putea să murim fără să știm,

totul nu este

decât

o cădere prelungă

spre neant.

Nu credem,

nu vrem

și nu știm.

Și, totuși, trăim.

002.650

Luna Tudor. “Neființă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luna-tudor/poezie/1745586/nefiinta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.