Luminita Suse

M-am entuziasmat citind acest catren superb.

Nu știu când ne vom întâlni
sau de ne vom cunoaște vreodată,
ales ești tu, din urmă sau dintâi,
niciunul sau același niciodată.

Oglinda aceea te arată din spate dacă zici că inversează susul cu josul dar păstrează direcțiile laterale. Nu-i de mirare că alergi ca o stihie melancolică după tine însuți încercând să te agăți de gleznă.

Înseamnă că gândul tău piere înainte de a se naște...

Vârfurile eu și tu sunt unghiuri ascuțite, dar dacă vârful noi este al unui unghi obtuz atunci ortocentrul acela va fi in afară, unul va face un compromis cu spațiul interior în timp ce celălalt va fugi, și fugi, și fugi rostogolind o roată cu un triunghi ipotetic înscris și trei spițe mediatoare.

Foarte frumos, melodios. Dar nu înțeleg totuși de ce fugeai, și fugeai, și fugeai? Tot acolo vei ajunge indiferent de viteză.

Mama este iubire pura neconditionata si nesfarsita. Intr-adevar, asta am fi fost fara mama, spirite ratacitoare fara trup. Imi place poezia aceasta sensibila si la fel de mult imi plac celelalte poezii ale tale, cele de dragoste. Nu lasa oceanul sa sape prea mult sub picioarele iubirii. Norocoasa iubita ai... ea stie?!?

Nicușor, îmi cer iertare că te-am supărat. Consacrat sau nu, fiecare creator are momente de glorie sau dimpotrivă... Muza inspirației e un dar capricios.
Acest site nu e un câmp de bătaie, e poate cel mai frumos lucru ce ni s-a întâmplat vreodată.
Alinuța însăși îmi scrie că apreciază sinceritatea mea și că iubește un alt băiat și e fericită acum
http://www.poezie.ro/text.htm?m_id=151&t_id=10904
Trebuie să privești partea constructivă a criticii. Critica nu e neapărat susținută de o atitudine răutăcioasă. Nu în cazul meu. Te voi citi dar nu voi mai comenta, nu vreau să te mai supăr. E bine așa?

Fascinant text. Hai să-l corectăm, să punem spații după semne de punctuație, să închidem paranteze, să deschidem cât mai puține paranteze, să formăm o poezie, joacă de copil... Voila!

Nu, nu sunt bine!
Sunt nebuna si e greu.
E greu sa-ti pui dimineata
pielea de om pe tine.
Daca o tii pe balcon se pune roua,
o ciugulesc pasarile,
mai intra la apa, se scorojeste...
O sa-mi pun cele doua calcaie
... in urechi.
De fapt, intra doar degetele mari
si restul atarna.
O sa lipesc direct pe pleoape mana, pentru a cata oara?
Sarmana! Se dezlipeste mereu.
Sa nu uit umbrela cu franjuri,
ma duc in parc sa hranesc porumbeii.
E greu!
M-au prins copii si-au fugit
cu calcaiele si palmele
(mostenire de familie)
si nu cred sa ajung acasa neatinsa;
ascutita realitatea!

Sensibilizantă și totuși... tu ce-ai creat și dăruit în această scurtă poveste cu sorry-end? Pari să fii genul pasiv căruia îi pică mierea din cer.

Textul tău, deși oarecum sensibil, sub aspect artistic rămâne precum titlul, ceva banal.

Foarte interesantă poezia ta. Felicitări, are un punt de vedere inedit asupra iubirii și senzualității în contextul trecerii timpului...
\"Când ai uitat să numeri secundele
viața ți-a șoptit să-ți dea de veste
că nici o clipă cu adevărat nu este
ci numai această extatică vie iubire.\"

Din `punct de vedere al lacrimilor`, suferința oricui apare ca privită prin lupă, adică mult mai mare. Vorbești despre iubire folosind cuvântul `relație`. Deși poate just, totuși îmi repugnă într-un text ce se vrea literar, deoarece acest cuvânt are conotații mercantile și sonorități pragmatice. Iubirea e o artă nu o afacere profitabilă de una sau ambele părți.
De câteva zile mă gândesc ce să-ți scriu fără să nu îți sune răutăcios sau aspru. Dar azi am citit un text similar la care am depus un comentariu ce ți se potrivește. Te rog să-l citești, poate îți oferă o nouă perspectivă asupra iubirii și a supărarii tale ce e nu e deloc un fenomen singular. E scris de Julia13 și se numește Goliciune, iată o scurtătură:
http://www.poezie.ro/text.htm?m_id=1107&t_id=10785
Cât despre valoare artistică, fila ta de jurnal rămâne un text banal chiar dacă ne surprinde prin `generozitatea multilaterală` a băiatului ce împărțea mărțișoare prin parc zeițelor trecătoare. Nu e de mirare că nu s-a mulțumit cu o experiență unică...
Accentuarea unor idei și simțăminte o poți face si fără majuscule și semne de exclamare încă din titlu. Cum? Eh, aceea e adevărata artă de a scrie!
Iertăciune dacă te-am supărat, asta nu înseamnă că nu ți-am înțeles suferința. Fruntea sus, vei avea multe astfel de ocazii dureroase, sau le vei produce chiar tu, da, trăiește și vei vedea.

Dragă Iulia, păstrează cu demnitate cele mai scumpe daruri ce ți s-au dat: viața și capacitatea de a iubi. Știu că nu îți este ușor să accepți că nu ai fost iubită în aceeași măsură, întotdeauna unul din doi va iubi mai puțin și este menirea celui ce iubește să sufere dacă elevul său nu a priceput lecția, un aparent eșec ce trebuie să îți dovedească că ești cea mai vie ființă înzestrată cu această mult prea rară calitate. Poate va veni și timpul lui să experimenteze aceeași durere sau poate va trece prin viață acoperit de ninsoarea plăcerii profane și a comfortului rigid de a fi iubit fără a ști să iubească. Ce irosire banală! Dar acela nu va fi niciodată muțumit deci nici fericit. Un câine de pe stradă îți va fi fost desigur mult mai credincios. Un animal are mai mult suflet? Ce păcat, nu-i așa?! Dar uite ce minune s-a întâmplat în tine totuși, iubești... Câți sunt capabili de a iubi mai mult decât viața însăși? Iubirea este o artă și puțini sunt aleși să-i zărească aripile și să-i cunoască zborul. Este o vocație tragică și nobilă în același timp. Poartă cu demnitate stigmatul acesta nestemat!
Revenind la textul tău, vreau doar să mai adaug că acesta este un site de literatură și reprezintă o șansă specială de a împărtăși cu alții realizările personale cu caracter estetic si artistic ce decurg din procesul perfecționării tale în arta de a iubi natura, oamenii, viața, etc.
Așadar, dacă știi cu adevărat să iubești atunci poți să creezi și așteptăm roadele acestui dar minunat.

Ai înțeles neașteptat de bine........
Răspund la ultima ta întrebare: pustiul ni-l dăruim cu generozitate, aș spune cu vocație chiar... și n-am să știu probabil niciodată de ce din tot ce s-ar putea ne rămâne doar o singură cale de ieșire, un fel de amânare permanentă, o ștergere perpetuă de cuvinte albe pe o tablă neagră, o răzgândire întinsă peste milenii.

Mi-aduc aminte de iernile când n-aveam pom de Crăciun dar strângeam în brațe un ursuleț maroniu prețios ca lumea copilăriei niciodată moartă în sufletul meu...

N-am plâns... dar m-a impresionat. Vă doresc fericire și să nu vă despărțiți și-a treia oară.

Mulțumesc de indicații, ai dreptate, am schimbat textul...

Cel ce iubeste pur va privi mereu inapoi dar ce-i sortit mortii cu abisul stygian ramane --> Orpheu si Eurydice.
Nu pot sa nu privesc inapoi, sunt inca vie! ... din fericire sau din pacate, cine stie?!?

Eminesciana dar e singura poezie cu valoare artistica incipienta din lista ta de texte, celelalte fiind rime de amor dintr-un oracol de clasa a8a. Ti-am citit poeziile pentru ca intr-un comentariu te vaiti ca nu ai curaj sa scrii ceea ce simti sau sa recunosti ce simti cu adevarat. Hmm, ma mir... Le zici destul de direct, din suflet, si pari sa stii exact ce simti:
Sarutu-ti mincinos si astazi ma mai doare
Eu simt in pieptul meu cum ceva incet moare
In viata mea ai fost un inger ca o floare
dar ai plecat fugind, cu ce-am gresit eu oare?