frigul din noi

curge foarte ușor poezia ta, și e plăcută. iarna n-ar trebui să ne inghețe...

Frigurile tale sunt foarte placute. M-au încalzit aceste friguri, cu siguranta. In aceasta situatie, poate nici nu mai e nevoie de primavara. E destul de placut si in umbra rece a iernii.
La multi ani!

citind versurile am in fata ochilor o lume inghetata... poate si pentru ca afara ninge acum... poate si pentru ca singuratatea fulgilor de nea este dezolanta... dualitatea din noi tipa... eul si lumea din jur... sau tu si el... doua lumi ce-mi creeaza imprezia unor sfere abia tangente, care se indeparteaza incet... ninsorea lumii si frigul din interior... imensul cer stralucitor si imensul suflet gol... doua sulfete... desert pustiu... nu stiu de ce, dar am cautat un cuvant care sa-mi dea ideea de speranta... nu l-am gasit... iar ultimele doua versuri din strofa a doua spun totul... ma intreb, retoric poate... nu se poate sa ninga cald?... de ce gasim asa de usor pustiul si drumul spre iesire il ratacim de atataea ori?...

Ai înțeles neașteptat de bine........
Răspund la ultima ta întrebare: pustiul ni-l dăruim cu generozitate, aș spune cu vocație chiar... și n-am să știu probabil niciodată de ce din tot ce s-ar putea ne rămâne doar o singură cale de ieșire, un fel de amânare permanentă, o ștergere perpetuă de cuvinte albe pe o tablă neagră, o răzgândire întinsă peste milenii.

Cred ca imi aduce aminte de un text de Gheorghe Pitut, pe care l-am citit intr-o carte de-a lui Fanus Neagu :
Puterea este fruct divin
Cine apuca sa o guste
E-aemeni celor ce bea vin
In cer la cramele auguste.
Iar tot mai bine om umil
Sa sapi ori sa topesti metal
Sa cresti pe rand cate-un copil
Curat sub cerul social.

Probabil unde mi se tot invartea prin minte textul asta, pentru ca eu am obiceiul sa rumeg in general poeziile care-mi plac. Cam asta, in rest vreau sa protestez impotriva cavitatilor si cutiilor toracice ca le vad dracului peste tot.