Luminita Suse

Splendid, splendid, splendid! E genul de poezie care imi place sa citesc si sa scriu! Geometrie singulara, indeed.

Așadar, suntem săraci cum nu gândeam și ne îmbogățim cum n-are rost. Sacrificiul de sine este acel atât de rar defect din sera sufletului.
Refuz să mă mai apăr
de aceasta tot mai rară
infecție binecuvântată
a sacrificiului de sine...
(Defectul de seră)

Mulțumesc criticilor mei, am mai schimbat câte ceva în text. Nu, nu e o poezie cu veleități artistice ci exprimă o realitate de suflet - această primăvară timpurie la ea, târzie la mine, ne-a răpit câte-un părinte.

Te rog sa corectezi greselile din text, cred ca pentru fiecare grup de puncte de suspans iti lipseste o linioara de despartire in \"mi-a\", \"sa-mi\", \"zis-o\", \"sa-l\", etc. Ce-ar fi sa renunti la punctele de suspensie si sa le inlocuiesti cu ceva de valoare artistica? Mai mult, ma doare sa vad ca ai scris bine rendez-vous dar ai gresit cuvinte romanesti. Daca tu nu ai respect pentru limba materna, nu te astepta ca cititorii tai sa pretuiasca ce ai scris!

Am terminat de mancat povestea, acum diger zana!

Domnule Perseus, dragule! Pai ce facem aici? Eu sadesc o steluta, iese un colt galbui, tu il rupi inainte sa vedem ce-i, iarba, lotus, matraguna?... Bineinteles ca ti-am inteles motivele dar tu nu ai inteles ce trebuia inteles dintr-ale mele.
In alta ordine de idei, de curand am primit un volum de poezii al lui Nichita si tot citind am ajuns la concluzia ca are dreptate acel critic al meu drag care imi spunea ca, in comparatie cu Nichita, versurilor mele le lipseste (printre alte caracteristici esentiale) vulgaritatea. De aceea m-am extaziat la vazul acestor versuri non-conformiste. Un volum de poezie de dragoste poate fi pentru cel/cea iubit/iubita la fel de util si absurd precum un sul de hartie igienica. Cand se termina, mai trebuie unul, dar tot degeaba...
Acum ce facem?!? Steluta retrasa e undeva singura intr-un spatiu indecis, iluzoriu, improbabil, precum un nexus. Ce face ea singurica acolo clantanind de friguri abisale printre explozii primordiale?

De acord cu Perseus! Din aceleași considerente și din uimirea de a te fi citit de dincolo de giulgiu...

Ha, ha! Colosal. Dar gâștele au salvat Capitoliul... Și nu numai atât, aici și acum se întorc din țările calde, le văd în fiecare dimineață a somnului albastru, zboară profetic în V-uri și țipă câte una ca lovite de cravașa unui soare nerăbdător să fie primăvară. Au început să-mi placă gâștele astea ce persecută sonor ultimele limbi murdare de zăpadă înghețată și le somează să capituleze.
Revenind la poezie, iar nu pot comenta decât învârtind versurile tale (că mi-au plăcut... e puțin spus) într-o manieră personală:
Îi scriam în fiecare zi aliterații
despre cât de mult îl iubeam
pe suluri întregi de nori igienici
pentru a se sterge mai fericit
la fundul ochilor de Don Juan
cu ale mele ploi naive de dragoste.

Nu pot să justific de ce îmi place ce-ai scris, poate pentru că în ultima vreme mă gândesc la enunțuri simple, silabe polifonice, profunzime naturală... cam tot ce are această poezie...

Am schimbat versul 6 conform indicatiei, multumesc, dar nu pot sa renunt la adjectivul \"batrane\" in corelatie cu toamna si iarna, chiar daca ma gandisem si eu la adjectivul \"straine\" initial. Si nici la \"spori\" nu voi renunta.
Deci sa inteleg ca in versul 5 despartirea corecta in silabe este \"de a-le toam-nei ju-ca-rii ru-gi-ni-te\"? In caz ca da, voi schimba versul acela. Inca o data, multumesc.

Perseus, my dear, sunt si eu om, dar asta nu inseamna ca sunt omniprezenta, deci mai gresesc si eu, mai obosesc... asta ca sa confirm afirmatiile din poezia Cristinei.

...iar starea de stea se infiripa
din miezuri galactice
peste umbrele pasilor lui.
Dom\'le e plina de substanta filozofica si metafore poezioara ta. Are si universalitate motiv pentru care iti daruiesc...

Sugestie:
Te-ai zvarcolit in mine,
dorule durerosule...
Wow, dar ce se intampla azi acolo in Carpati, ninge cu dureri abisale atat de seducatoare?...

Absolut fascinant impactul acestei poezioare asupra prietenilor cunoscuti si necunoscuti.
Prietene, iti daruiesc o stea electronica, cred ca e de ajuns sa ne arate drumul spre Calea Lactee!

M-a surprins pseudonimul și stilul mateiescian al textelor tale, le-am citit pe toate la momentul publicării. Cumva am crezut că Matei se joacă, sau poate vrei să fii replica lui feminină, nu știu. Am rămas singur pe linie dreaptă, spui, de ce persoana 3 masculin? Ah, da, pentru că ești calul întâmplător antropomorf... Whatever. Esențială este valoarea excepțională a versurilor pentru care iată o stea și multe felicitări.

Știi, deși par niște enunțuri anoste, îmi plac versurile tale. Însă cred că un pic mai multă amploare explicativă și ceva nuanțe romantice ar fi scos-o din textura asta rigidă, parcă-s scrise de o mașină fără suflet. Apreciez și prezentarea lor estetică. Și eu am obsesia asta a formei grafice a versurilor mele.

Cui aparține strofa inserată în poezia ta?
\"Din nestiute sfere
Astept mereu sa vie
Un vant ca o parere ,
O ploaie voirie.\"

Cred că nu uităm niciodată de călcâiul iubirii, el sângerează flori de rugină și mucegai, el este amintirea vulnerabilă, el este piedestal pentru ciorchinele apăsător și dureros al uitării.
Vreau să evidențiez versurile:
\"Norii stau ca un ciorchine de strugure
peste umerii mei... \"

Îmi place poezia aceasta în care ai alăturat neologisme și cuvinte \"normale\", ce s-au eliberat de banalitate prin ritm, rimă ici-colo, imagini insolite în care ai găsit motive de frumusețe. În fine, sunt poate în fața unei poezii scrise în joacă și nu mă pot hotărî dacă ai fost ironic și grăbit sau doar plictisit și nostalgic.

O zi din viața ploii. Mi-au plăcut ritmul, atmosfera și versurile:
\"Cuvinte nespuse stau iar cu mine la masa\"
\"Imi scot amintiri nevandute inca din plasa\"