Luminita Suse

Oh, te rog să rămâi dacă tot te-ai întors așa de inspirată Carinaș! Nu de alta dar nu vreau să coase Dzeu cerul în urma ta - pe acolo mai vor să treacă și alții...

Normal, Adam avea motive să se îngălbenească. Una din coaste îi fusese fracturată de prima soție, războinica Lilith - un eșec de care Dzeu s-a spălat pe mîini spunând că și-așa o zămislise din noroaie de calitate inferioară.

Sorin, nu te înșeli - ne desparte un ocean. Am reținut rugămintea legată de volumele de poezii. Va veni și ziua aceea. Te voi anunța eu din timp.

La prima vedere pare un text din ciclu \"înțelepciunilor populare\" Dar nu e decât un pretext pentru un adevăr axiomatic: de orice natură ar fi grozăviile ce ne lovesc important e să nu ne pierdem pe noi înșine, să ne păstrăm valorile intacte. Acelea sunt singurele averi ce transced.

Ops, am numărat silabele și am schimbat:
Dacă ei sunt infideli sadea
nu e dragă Sorin, vina mea!
Eu rămân de-a pururea
- cititoarea ta fidea!
Ce zici, ești mândru de mine, huh?

Dacă ei sunt infideli sadea
nu-i dragă Epi, vina mea!
Eu îți rămân de-a pururea
- cititoarea cea mai fidea!

Ar dreptate Veve. Din textul epigramei nu se înțelege că e cocoșat de bani, cred că trebuie să revizuiești poate titlul epigramei: Unui cocoșat (de bani)

Am o singură propunere pentru eliminarea repetiției grupului de cuvinte \"locul în care\" i.e. \"locul din luna in care... e locul in care...\" și-anume ceva de genul:
Acolo unde nu te grăbești să ajungi...
e locul în care... Altfel, nu pot decât să te aplaud mai ales pentru final
\"orice privire isi are pupila ei sumbra,
idila de jos\"

Începe apocaliptic, se sfârșește grațios. M-a impresionat. Poezia ta e măiestrit regizată, se vede că ai lucrat-o cu multă atenție! Plecăciune.

Citind cuvintele acestui cântec prima impresie de inimă este legată de vocabular. Cuvinte simple care ocultează. Există ceva dincolo de această simplitate și acum înțeleg de ce mă impresionează. Tot ce desemnează uneltele și indeletnicirile moderne sunt efemere. Discurile, ecranele tv, tastaturile, plasticele, tefloanele, mobilele, toate comoditățile ce ne inconjoară vor pieri descompuse de placenta planetei în elemente imuabile. Vântul va rămâne veșnic o mișcare de aer, cerul va rămâne albastru, stelele vor sclipi mereu, apele vor curge dinspre izvoare spre acumulari mai mari, ghețurile vor fi mai reci în jurul pietrelor și la poli, gravitația va curba spațiul și timpul în vecinătatea corpurilor masive, etc. Toate acestea vor rămâne neschimbate, ele sunt cărămizi cosmice, în ele sălășuiesc adevărurile arhetipale, nu în refugiile de beton, lemn, plastic în care ne izolăm sub pretextul că ne apărăm de urgiile naturii. Infernul este în noi și nu undeva în exterior (E. Cioran). În natură crește pomul ce rodește fructele adevărului ultim și nu trebuie să ne privăm intenționat de ele răsfățându-ne exhaustiv cu toate aceste artefacte materiale și aura lor spirituală artificial adaptată la nevoia de a ne minți tehnologic. Orice om este un axis mundi, releu între subatomic și cosmic, Kogaionul sacral, un Manole ce-și va zidi comoara după dimensiunile ființei sale - între cărămizi de pământ, de beton, planetare, stelare, galactice, universale.

Legenda aceasta e o clipă astrală a identității neamului nostru. Este versiunea românească a unui adevăr penultim. Apreciez generozitatea cu care ne împărtășești minunile legendelor și basmelor românești. Simplitatea lor este de o frumusețe genuină. Dacă un singur om nu uită, e suficient să se deștepte o întreagă ramură din pomul cosmic al vieții. Uitarea e aparentă, cineva cândva va reinventa experiența intuitivă a umanității. Aceste superbe obiceiuri nu vor amuți niciodată. Nu există barieră cosmică pentru curiozitatea și aspirația omenească.
Știai că stelele
iubite de îngeri hoinari
prin nebuloase inelare
cad încet în spiralã
și pier în lumina zorilor
orbite de iubirea
soarelui pentru viață
ce naște o zi nouă
și asimilează lumina firii?
Abia spre seară
o ridică licuricii la loc
în cerul rămas aproape gol
c-o noapte-nainte.

... uitasem steaua ...

Ah, iar ai dat lovitura gratioasa la borcanul cu inspiratie! La cererea telespectatorilor iepuri lesinati in lanul de floarea soarelui, o steluta baiaderei.

N-am ințeles despre ce neconcordanță pasăre-zbor vorbești. Te rog explică. Și da, am dezvoltat o idee dintr-un text anterior. E benign, Doamne ajută, de belelele benigne mai scapi cu o manevră chirurgicală... tai răul din rădăcină. La fel cu sentimentul de cuc străin ce nu vreau să-mi aparțină. Altfel, ideea de a dărui ce nu ai este dezvoltată splendid de N Steinhardt... eu incerc doar o particularizare.

23 martie 2003, 9:27am Am curățat cu fărașul și mâinile goale zăpada din balcon. Incă e frig, dar fagul spune povești despre linistea ghețurilor din inima câinilor sălbatici.
10:34am I-am citit un basm de trezit mugurii aurii. Fiu-meu a hotărât să încălzească fagul cu radiatorul ca să se coacă perele până la sfârșitul primăverii.
12:00 Căpcăunii se vor întoarce anul acesta în august să ne ridice. Am aruncat boabe de porumb pe marginea cerului să aibă ce mânca cloșca cu puii de aur după ce noi nu vom mai fi.

Am refuzat textul pentru că autorul folosește sh în loc de ș. Îi recomand să corecteze.

Amon-Ra, marele zeu solar creator de viata, sa fi fost un gigant? Intotdeauna ma necajesc la poeziile tale pentru ca dincolo de cele mai simple cuvinte e o poveste mare pe care nu o stiu, pot doar sa o intuiesc. Ce altceva as putea face in fata unui koan?
Aceasta poezie e mitologie cat se poate cuprinde in cuvinte si dincolo, cu imaginatia... Daca la prima strofa am fost depasita de semnificatii esoterice, ei bine, pentru strofele doi si trei jubilez pentru ca reprezinta cosmogenie pura! Soarele e in mine, deci pot sa deschid pumnul si sa lipesc o bucata de stea pe ecranul asta!

Parcă aș citi legile lui Kepler într-un spațiu subtil în care durerile gravitează precum planetele în jurul focarelor elipsei. Într-unul, e soarele. Ultima strofă, nici Arhimede nu ar fi postulat-o mai bine...

Mae, al doilea haiku mi-e mai aproape de fructele încă necoapte ale existenței. Cred că ideea cerului deschis în care se văd veșniciile ar merita o poezie mai amplă.

Splendid! \"Suntem pierduți, dar există gravitația - semn că există acolo undeva, cineva nepătruns care ne mai iubește - pe ascuns\"...