Iarna lui Doamne desculț

Ingerul sta si se astepta in fiece secunda sa vada cum prin venele mele trece ca o himera acea secunda dureroasa - nu ca s-ar putea ea izola de surorile ei dar uneori frunzele din copaci sunt mai aproape de buze decat florile din muguri - insotindu-se de durerea ei profunda undeva spre inima...Picioare desculte-n zapada...rosiiiii si cu lacrimile in ochi cautand undeva departe limbile ornicului pierdut de cu seara...si lumina de lumanare la gfeam ca sa stim pe unde sa ne intoarcem...mama sta si ofteaza, mai pipa o tigara si cauta cu ochii undeva in adancuri...poate vine pana la Paste...poate nu...se desira dinspre ochi inspre senzatii o iubire curata si inca aurie de ea insasi...ce mare bucurie...Insa vezi tu, asa cum de altfel nu ti-am spus inca, de cusut cerul o facem numai noi ingerii: cu sange alb si straveziu, cu nori nisipuri prin piustiu...Despre starea de trecere doar atat: caprioarele cand sunt incoltite intre oameni si fiare au capacitatea uimitoare de a se sinucide spontan crapandu-le inima-n patru. Oamenii in schimb nu.

Se da ingerul desculticios zapezicios

aprecierile mele, sensibil si profund textul tau.