Poezie
Poate cuvânt
1 min lectură·
Mediu
Sunt datoare fiecărui cuvânt câteva unități de suflet
de ce plâng e tot mai adâncă lumina sub pleoape
o vârstă pe care n-am s-o uit niciodată
răsfoiesc zilele acelea cu jumătate de normă la moarte
în spatele meu crește o scară în unghi drept
fără trepte doar cu albii de semne
e timpul să-mi arcuiesc oasele pline cu lut pe dinăuntru
altădată ridicam o secundă pașii mei erau acolo
acum îi simt strălucind în pletele lungi
ce bine toamna e din ce în ce mai sticloasă
îmi mai rămân câțiva crini sub scoarța celulelor
poate-mi voi îmbăta sângele cu albul lor metalic
mi-amintesc cândva am împrumutat o iluzie
avea profilul seducător imprevizibil acum doare
urăsc aceste rădăcini învelite-n pielea mea încâlcită
mi-e teamă să le pipăi
decorați-mi rochia cu un alt destin
nu pot iubi fără să urăsc ceva din mine
țărâna desprinderea sau poate cuvânt
9 august 2004.
065222
0
recunosc, nu te-am citit pana acum dar de o ora incoace asta fac. te citesc.
las si semn de admiratie sincera pentru aceste randuri.