Luminita Suse

Îți trebuie nivel 105 ca să le aliniezi cum dorești. Deocamdată, textul se aliniază automat la stânga.

Am avut o surpriză plăcută citind. Îți trebuie un pic de muzicalitate, poate schimbând topica...

Am fost pe aici și, în spiritul celor citite, îmi permit să nu spun tot despre acest poem...

Ce trainică simbioză facem cu durerea!

Vă mulțumesc pentru comentarii. Deși am ținut numărul de silabe sub control, 10-9-10-9-9-9 la \"inimă\" e greu de găsit rimă. Dacă mai adăugam 2-3-2-3-3-3 silabe ar fi fost chiar octavă. În privința ritmului, vi-l faceți fiecare după inimă, dar să nu vă calcați pe ea!
Laurențiu, poemul tău din comentariu e o surpriză frumoasă. Îl voi considera drept un gest frumos de 8 martie, singurul deocamdată, mulțumesc.

Poeziilor tale le lipsește parcă un final pe măsură. Aș căuta ceva care să substituie cele trei puncte finale. Ceva care să definească poziția și starea ta în această imagine cu mere, punți și inimi frânte.

Nu vreau să treacă neobservată această poezie, așa cum se întâmplă cu ploile de stele. Cine își mai ridică ochii spre cer să le vadă? Cine mai citește (poezie)? Las să cadă umbra aceastei păsări aurii cu cinci colțuri... din același motiv.

Unii sunt de părerea că, ploaia de aur prin care Zeus(Jupiter) s-a înfățișat frumoasei Danae, ar fi fost de fapt mita oferită paznicilor turnului în care a fost întemnițată de tatăl ei.
Sirena noastră a mai scris o poezie superbă în care o invocă pe Danae, păcat că i-am dat deja o stea. Merită să fie (re)citită, se găsește aici

Ușor melancolic, stimabilul Escu, ne introduce în atmosfera înzăpezirilor românești de altădată, când sărbătoarea de Crăciun era prilej de răsfățuri gastronomice dar și pomenire a întâmplărilor mesianice ce și-au pus pecetea pe două milenii de credință a creștinătății. Încet și sigur, ne dovedește până la final, cum trecutul și tradițiile lui au rădăcini adânci în viața omului. Mi-am imaginat o sâmânță plantată în trecut, din care s-a înalțat un copac falnic. Îl cauți la rădăcină să-i afli originea, sămânța adică, și dai peste o coroană la fel de bogată de rădăcini adânci.
Legenda spune că Perseu se întorcea călare pe calul Pegas, ducând cu sine capul Medusei, când a ajuns deasupra lui Atlas și marea lui povară... Atlas l-a rugat să îl lase să privească chipul gorgonei și astfel, împietrind pe loc, s-a format muntele cu același nume. Așa ajungem să ne eliberăm de trecut, doar scuturând țărâna din umărul împietrit.
Deși ești la prima postare și subiectul eseului tău ne îndeamnă la dezăpezire forțată a amintirii iernii ce tocmai a trecut, îți urez nou venit pe site și mult succes!

Aniela, ti-am incarcat imaginea pe alt site si ti-am actualizat url-ul sursa din img. Acum ar trebui sa se vada!

Excelent! Aveam cu toții nevoie de o astfel de prezentare! De ce nu l-ai trecut ca tehnică literară? Ioana, rima nu e permisă, vezi regula nr. 11

Ha, ha, ha! Un haiku scandinav... ce mi-a dat \"fiori de gheață\". ;)

Of, mereu greșesc ceva, scuze. Am verificat textul comentariului dar la concluzie nu m-am mai uitat. Damn! Andrei, nu mi-am primit răspunsurile...

Vise, fată frumoasă, îngeri, flori de cireș... ai putea descrie frumusețea aceasta în alte cuvinte, mai puțin banale?
Apropos, ai citit romanul \"O fată frumoasă\"? Radu Tudoran, sau Theodoru, nu îmi mai amintesc autorul...

Am lăsat câteva zile să treacă de când am citit poezia. Impresiile au prins alt contur și am înțeles de ce am fost inițial medumerită de conținutul ei. Deci, nu știu dacă pot să o încadrez în curentul postmodernist. Așa ceva mă așteptam să citesc de la tine, un tânăr, și cu puțină imaginație - fiul meu. Seamănă foarte mult cu ceea ce aș fi scris eu, și având în vedere distanța mamă-fiu, conflictul între generații, blah blah blah, nu înțeleg de ce ai evoluat în acest sens? Cum să-mi explic? Nu mă înțelege greșit, din punctul meu de vedere e o poezie remarcabilă pe vers pătrat, pe adevăr și eleganță la puterea n, care îndeamnă la reflecție, genul acela foarte aproape de inima mea. Ce te-a determinat să scrii așa? Unde sunt afirmațiile teribiliste, postmoderniste, revolta, șocul, negația?
O poezie de o maturitate tulburătoare, vibrație de nivel înalt, integrare cosmică! Dar ce nu este?!? Bravo, fiule!

Răspund eu lui Ioan Ravel, pentru că am pus aceeași întrebare la prima citire - \"să se-ntrupe-n\" e o formulare arhaică, și dacă nu e, atunci autoarea dorește să fie considerată licență poetică.

Mi-aduc aminte clar de versurile acestea
cade strigatul la picioarele mele
pana la glezne sunt ingropat in numele tau
pana la glezne
Atunci ca și acum am strigat cu inima, iată versurile care mă străbat, furioase și necesare precum sângele!

Altfel spus, \"maktub\"... Frumoasă poezie, Marina!

Domnule hun, am corectat ușor textul, undeva lipsea un \"i\" și lăsasei o pauză înainte de virgulă. De ce am făcut asta? Pentru că un astfel de poem aspiră spre perfecțiune, rar mi-e dat să întâlnesc așa ceva. Așadar, gândesc eu cu inima, poemul trebuie așternut într-o formă perfectă și sub ochii celorlalți cu care doresc să îmi împart bucuria lecturării lui.

Dragă Silvia, îți mulțumesc pentru aprecieri. Fluieratul acesta din mugur de vis, este muzica tonalităților înalte, specifică unui spirit care aspiră la frumusețe interioară și care își lasă această unică moștenire arborelui vieții a cărei rădăcină va fi fost. Reprezintă fericire și durere, nu hulirea divinității în templul său: biserica.

Dana Popa: mulțumesc pentru observație, ai avut dreptate. Mi-a scăpat. Am scris poezia aceasta în mare grabă și dintr-o suflare, în timp ce mă aflam online.

Alooper: ce surpriză am avut citindu-ți ultima poezie! Răspunsul la ghicitoarea mea era chiar acolo, în împărăția cuvintelor tale.