Luminita Suse

Mi-au placut mult versurile cavernă spintecată de realitate/ cînd visele nu își mai termină festinul
Pentru versul #9 propun o corectie mica: fugi mereu după taina ce nu ți-e dat să o afli Un pic fortat acel \"numai\" din să își găsească liniștea numai în lemnul putred/ îmbrățișînd transparența ferestrei// colo adevărul se refractă Excelente aceste versuri plus cele finale. Colo sau acolo?

Multumesc de comentarii, nu ma asteptam la asa o reactie ampla... Katy ai dreptate, am repetat cuvantul acela fara sa imi dau seama. In general, nu imi plac repetitiile, nu in acest stagiu al vietii. Deci am schimbat un vers. Nu stiu daca e definitiv. Ma mai gandesc.

Ai dreptate Adelina. Pitic aici se refera la statura. Mai bun ar fi scund. Multumesc.

Auch, la trinitate nu m-am gândit! Poate ar fi trebuit să fie sugerată de context. Înțeleg de ce e Mircea supărat, o să îndrept situația, puțintică răbdare.

Multumesc de comentarii. Ancuta retin impresia ta dar eu așa îmi grupez tematic poeziile. În plus, titlul cu puncte și colajul de limbi este o jucărie pe care am descoperit-o recent și încă nu și-a pierdut farmecul.

Această poezie mi-a plăcut cel mai mult din tot ce am citit. Dacă aș putea să mă adun și să îi fac o scurtă analiză literară i-aș da o stea. Dar ar fi o distrugere ca o impietate. Ca și cum ai extrage un fluture frumos din insectar și l-ai desface în bucăți sub lupă ca să vezi ce îl compune și unde se curbează lumina levogir ca să impresioneze ochiul. Și la loc nu l-ai mai putea restaura complet sau ceea ce ar rezulta ar fi o altă insectă. O altă poezie... Asta nu e chiar așa de rău. Ia să vedem. Ah, acum știu. Poezia ta îmi evocă o pictură de Dali. Time, and time again. Prima strofă e catchy adică atrage și te acaparează prin simplitate, inedit și implicații semantice. La strofa a treia am avut o ezitare, dar e o chestie pur subiectivă, nu îmi plac versurile despre cimitir și morți. Tema aceasta a fost abuzată de poeții predecesori. Dar imaginea \"simt așa ca și când îmi cresc cactuși la încheieturi\" o salvează. Totusi, pe strofa aceasta aș mai lucra. Închei poezia la fel de interesant cum ai pornit-o. Plină de admirație la suita \"în nopțile de vară să aflăm dacă/ stelele scot sunete de greieri/ sau invers\" Ah, știu acum. Coordonata stilistică a textelor tale este \"novelty\", inovația, surpriza discursului și a imagisticii, și ancorarea în realiatea imediată. Sau mai degrabă ridicarea ancorii acoperită de alge și creaturi ce par ireale la prima vedere. Au fost extrase din abisurile cotidianului, de aceea epatează. Acolo ajunge numai ochiul poetului.

Intersant cum îți compui textele ca o înșiruire de stări și reflecții, toate raportate la sine. Mi-au plăcut versurile finale: îmi hrănesc păsările ce îmi trec prin cerul gurii/ sistematic/ apoi vorbesc despre apocalipsă/ ca și când a fost ieri

Aici am învățat câteva cuvinte noi, mulțam. Cred că de aceea nu a avut succes la comentarii dar e o poezie bună.

Interesant. Mi-au plăcut titlul și ultimele trei strofe, dar par că nu se leagă de restul. Apoi am cam stat mult pe versul \"de am sentimentul copiilor în dimineața de crăciun\" Ceva nu e nici elegant nici precizat acolo. Ce fel de sentiment? Poate ar merge mai degrabă o stare. Nu știu, dar mă duc să citesc ce ai mai scris.

Ce s-a întâmplat cu poeziile scurte, esențiale? Ai aici mai multe poezii într-una și e remarcabil efortul de a ține atenția captivă. Finalul e o revenire pe pământ numai că ultimul vers mai trebuie cizelat, oare nu se găsește o formulă elegantă pentru a spune: \"himera a ceea ce\"?

Generos subiectul acesta al motivațiilor ce ne țin în viață. Probabil că o să scriu și eu ceva cândva, dacă nu te superi.

Sunt la a n-a lectură a acestui text și tot de stea îmi apare. O să mă străduiesc să explic și de ce. Remarc același stil focalizat pe esențial, fără cuvinte de prisos, sugestia și impactul imaginilor inedite, și nu în ultimul rând, dozarea plăcută a metaforelor. Îmi pare apocaliptică imaginea soldaților-foetus avortați în tranșee, de acord cu amărăciunea versurilor:
\"certitudinea unor războaie/ inutile/ și fără teritorii câștigate\" Sigur, să nu uităm sintagma finală ce înlătură orice echivoc. La limita dintre elegie și demnitate, tristețea se insinueză absurd ca o moarte deja cunoscută simțurilor...

Sunt la a doua lectură și am aceleași impresii. Remarc stilul concentrat până la esențe, de tip haiku, fără cuvinte de prisos, fără complicații, focalizat pe idee și impact, tristihuri corelate, imagini inedite, plus sentimentul de deja vu, ori poate că e vorba de un vocabular familiar, oricum impresia mea este că ție ți-au ieșit mai bine. Toate bune, dar de ce trei ceasuri?

Foarte frumos versul \"am să-ți sărut picioarele/ vei face următorul pas pe buzele mele\"

Foarte frumos poemul acesta al tău. Orice cuvânt în plus, l-ar murdări sau topi...

Radmila, apreciez efortul tău de a rima, am fost și eu cândva prinsă în acest lanț al sonorităților, eram sclava polifoniei în detrimentul ideii. Acum cred că poezia cu formă fixă e self-inflicted pain și că am câștigat mult rupând lanțul. Din acest text al tău mi-au plăcut câteva versuri și am să le citez aici: \"te văd roșind pe-un decolteu sintetic\", \"acum cât carnea de pe mine/ e chiar nisipul mării din Egipt\", \"coral în măduvă înfipt\"

Stil simplu și concis, bogăție de sensuri pe literă pătrată de text, poezie adevărată. Te citesc de ceva vreme și îmi place cum evoluezi.

E bine că simți, înseamnă că ești viu. Mulțumesc de comentariu.

Va multumesc pentru comentarii. Florin, articulasem substantivul viespi, am avut impresia ca e bine. De final nici eu nu eram prea multumita. Am schimbat. Katy, ai dreptate, nu am remarcat litera in plus, de fiecare data cand am recitit mi-am rostit in gand forma corecta.

Lipsesc semne diacritice în text.