ce ne mai ține în viață

Parintii care devin mici... Chestia asta imi aminteste de o poezie a Anei Blandiana.
Mai mult imi plac versurile: \"gândurile noastre copii/ce merg pe stradă în locul nostru\" (ca metafora). Cred ca ar fi fost bine daca evitai reluarea adj. \"noastre\"/\"nostru\".

Parintii care devin mici... Chestia asta imi aminteste de o poezie a Anei Blandiana.
Mai mult imi plac versurile: \"gândurile noastre copii/ce merg pe stradă în locul nostru\" (ca metafora). Cred ca ar fi fost bine daca evitai reluarea adj. \"noastre\"/\"nostru\".

am ținut cont de părerile tale. mulțumesc, cu prietenie

îmi place ideea în desfășurarea ei (părinți-gânduri-copii-amintiri)
poem bun

\"și apoi mâinile,
o, mâinile
ce nu mor niciodată
când dormim\"

același,
teodor dume,

mulâuemsc pentru constanța ta. și eu te citesc, deși comentez rar. am un principiu care mă determină doar să citesc fără să com. parcă ar piere din mesajul poemului. mai bine să rămîn impresionată. cu prietenie,

textul mizeaza pe concentrare si sugestie... mie mi se pare strong partea asta: \"au devenit niște pietre atât de mici/ încât putem să-i purtăm în noi/ peste tot\".

Generos subiectul acesta al motivațiilor ce ne țin în viață. Probabil că o să scriu și eu ceva cândva, dacă nu te superi.

nici vorbă! generozitatea poeților, așa cum spunea un poet drag mie, este actul sublim care poate o motivație ce ne mai ține în viață. cu drag,

poate fi........scuze