mersul pe sus

Luminita,

pot sa spun doar atat: frumoasa autobiografie; frumos autoportret; frumoase radacini...
M-a bucurat profunzimea si caldura poeziei tale. Trebuie sa ai parinti frumosi...Sunt sigura.

Voi reveni cu siguranta.

O poezie frumoasa cu gust si cusur... imi place cum este scrisa iar cele mai frumoase versuri mi se par astea:
\"în numele lui port acest scut
de gheață și foc
pe obraji moi de lut\"

Inca ceva in care te regasesc aceeasi, in fata careia raman o muta cu chip inexpresiv...

Oare parintii tai cu ce au gresit sa merite un asemenea poem ?
Muta si eu in rand cu Silvia...

Vin si eu sa spun ca fericiti parintii...
Frumos. Imi place imaginea tata-vultur, mama-cuib si toate sensurile pe care le aduce cu ea.
cu drag,

Vă mulțumesc la toți pentru citire și sugestii, am notat \"cloud walking\" și da, nici eu nu sunt mulțumită de \"albastrul celest\", voi studia alternativele și voi face schimbări.

Tot asteptand sa te mai gasesc cu texte in proza, eram cat pe ce sa pierd acest mers pe sus din varful aripilor, cum bine spunea, Marina!
Foarte frumos, Luminita!

Într-adevăr, părinților mei le datorez ceea ce sunt acum. Tata merită mai mult decât pot eu spune cu aceste cuvinte, el a fost cel ce a avut poezia în sânge. Bunica este cea mai frumoasă icoană ce mi s-a întâmplat, e oarbă acum, nu poate citit ce scriu. Iar mama... numai cei ce știu ce înseamnă mamă vor înțelege ce simt.

Emoționante versuri, Luminița!
Și poetice, poate chiar prea poetice pentru pragul actual de receptare (era să îl numesc prag electoral de receptare):
cu tîmplele prin săbii de trestii
sîngerînd cîmpii de maci...
sau
Dezrădăcinată
din jăratecul unei stele...

Luminita,
am citit cu placere poemul tau.
retin, in mod deosebit versurile:
tatălui meu
îi datorez mersul pe sus
cu prietenie,
p.parvescu