Lucia Firefly Popescu

lovești cu poezia asta, lovești și doare..
Mi-a atras atenția în special \"îți este frică să spui dar știu că ai ființa
plină de sertare netrase\"...
\"plină de...\"
Ai putea încerca tu să le tragi, iar ea ar putea să încerce să te lase...
Sigur că nimic nu e corect...
Îmi place mult ce am citit aici.

Știu cum este când îți sună ceva bine, mi s-a întâmplat și mie să greșesc din cauza asta, dar cred că este corect \"îndemnuri\"

Ce scârbă de viață, ce dezgust, vai!
Și totuși, am zâmbit.
Răbdare? Sunt renumită pentru așa ceva.
Am să mai trec pe la tine, sper eu să nu mai ai titluri din astea.
Cu drag,

totuși, înecații nu se nasc numai în mare.
Totuși, anul trecut marea a fost aceea care a supt surplusul.
Totuși, ai văzut cum a mirosit azi a mare tot orașul?
Ela, astăzi marea a fost peste tot. Spiritul ei ne hrănește.
Dan, să avem grijă de copiii noștri. Și marea îi iubește..
Să avem NOI grijă să ni-i ținem în brațe.. strâns..

:)
Pot să mă joc și eu un pic??

Licurici
cresc lumini pe deal
și una câte una
mi-alunecă-n ochi

:)
Am putut!
Succese!

Este un titlu potrivit,pentru această imagine în care \"m-am prelins pe țărmul mării,\", confundându-mă cu ea,
\"m-am tăiat în colț de stea.\", luând forma ei, desfăcându-mă în stele, praf de stele,
\"... purtat de vânt
la marginea rasaritului
din părul ei...\"
O poezie delicată și sensibilă, așa,
ca noaptea.

Este un text personal, stiu, si e atata tristete incat ma doare, ar trebui sa tac si eu...
Dar poate ai nevoie sa simti ca mai e cineva pe acolo, dincolo de ceata.
Mi-a placut mult \"n-am știut că va trebui să-ți ținem locul
pe rând. \"

îmi place planul tău! Deși nu mă prind cum e cu chestia lată. Meseria pentru mine e inedită.
Iubita o arunci în sus.. De trei ori??
Și copii frumoși, Doamne, minunat plan!
Typo în ultima strofă. \"nu se va ști\"

Asta e bună tare!
Mersi Valeria!
Am râs, sper că nu era vorba de tine în context..

Va doresc mult succes, Sorin, ție, copiilor, tuturor participanților!
Sunt alături de Liana. Așteptam vești, speram bune...
Aș fi vrut să pot veni și eu, dar lucrez..
Vă țin pumnii.

\"îmi lipești umbra
mai bine mă faci iar

ai șablonul în mâna mea ...
pe mine când ziceai că mă colorezi?\"

O, da, m-am simțit de atâtea ori ca un prunc ..care nu vrea să se nască. Care nu vrea să vadă.. nu vrea să plângă..
Care nu vrea să rămână singur niciodată...
Acolo e în siguranță. E.. \"aproape\"..
Îmi place mult imaginea pe care ai creat-o în prima strofă.

E păcat de poezie, o strici cu ultimul vers, te rog, salveaz-o!
Cu prietenie,
Licurici.
Ori... o fi o ironie pe-acolo, pe care eu nu o pot gusta azi...

Nu mă prăbușesc, dimpotrivă, totul crește, mă descopăr, eu, omul!
Progresez, mă cunosc, nimic nu contează cu adevărat, decât să mă cunosc pe MINE!
Și o fac, mai ales noaptea, ascunsă de ochii curioși ai lumii, eu cu mine în trupul meu în care voi muri, în care, în fiecare noapte, învăț câte puțin să mor, ca lumina, ca soarele, ca totul. Până atunci însă mă hrănesc, și mă bucur de mine așa cum sunt, așa cum nimeni nu mă știe, decât EU : „el îmi rostea numele interzis”...
Cele trei forme de existență se apropie, „mă ghemuiam în omul meu ca într-un sicriu îngust” este imaginea spiritului în trup, asta văd eu, cel ce rămâne, e veșnic, în cel ce moare.
Finalul mi-e trist, îmi arată că există ceva îl face pe om să nu se accepte așa cum este...
Negarea aceasta, refuzul, încercarea de a alunga realitatea parcă mă întoarce, și o iau de la început, și mi-e teamă că ajung din nou acolo, mă lovesc ca de un zid de ochii mei ce îmi arată cum sunt EU... Oare vreau să știu?
Da, știu... mulți dintre noi fug..
O poezie deosebită.
Cum a început comentariul meu?? Nu mă prăbușesc?? O, ba da, mă doboară tristețea din ochii mei... Mă descopăr, da! Dar îmi place ce văd?
E un zbucium aici, Ioana, plec tristă de aici...

La multi ani! Mircea... :)
ca florile...
primavara

Valeria!! Ce idee ai avut, cine ti-a aratat asa? E ca o fuga, ca o joaca a tuturor, de-a prinse-lea, o hora se invarte si se-nvarte in versurile acestea, e primavara in versurile tale!! :)
Strofa a treia e superba!
Vin si eu cu voi aici!
Felicitari, Valeria!

Patru tablouri, și am văzut și eu primăvara ta, o parte din ea. :) Îmi place ideea celui de-al treilea haiku! Frunzele bat pasul pe loc... Idee care se transmite și ultimului, asediul gurilor.
Ah, și uitam prima imagine, un fior alungat de vânt, mi-a plăcut foarte mult!

Bine ai venit printre rime, printre versuri, printre strofe!! :)
Mi-e târziu acum, bine că te-am văzut!! căci puteam să nici nu iau la cunoștință..
Nu te critic, să nu te sperii! Vreau să mergi înainte, te mai aștept! Iar dacă nu te văd, te rog să mă tragi de mânecă, vreau să îți urmăresc revoluția... pardon, evoluția. :)
Cu drag,
Licurici.

îmi tremurau în vârfurile degetelor
mici explozii de muguri -
sfârcurile tale
Cam așa ceva am înțeles eu .. :)

Alex, pe unde umbli? Ori eu din cauză că am intrat mai rar nu te-am văzut. Mi-ai lipsit!
Aici tare îmi place imaginea cu cerul care zboară „cu toate aripile lui”... E în brațe la tine, asta e bine!
La mulți ani, Alex!