Lucia Firefly Popescu

Prima dată am trecut aseară pe aici, dar nu am îndrăznit să deranjez, vezi tu, partea aceea din final e pusă parcă intenționat...
Nu toată lumea merită atâta deschidere, Laura.. vei vedea cu timpul...
În fine, sunt multe de spus, și eu am învățat să mă abțin.
Aș vrea însă să te rog să citești această poezie mâine, poimâine, și să vezi ce bijuterie este fără adăugarea din final.
S-ar termina perfect cu starea aceea de nemișcare, și atât.
Și aș scoate și versul cu arcadele.
Mult succes!

Se pare că azi cu toții simțim așa, poate din cauză că este duminică, poate duminica simțim mai bine lumina dinăuntru...
Într-o altă poezie dragă mie azi, soarele izbucnea dinăuntru..
Ne golim ca să ne umplem, aș zice, lumina curge încontinuu, versurile acestea, torc ca un fuior.. înăuntru...

m-am oprit aici, fiindcă mi-a plăcut cum ai crescut, mai ales \"umerii tăi erau păsări umerii tăi erau zăpadă umerii tăi erau și pe umerii tăi eram eu. \"
Și începutul e tare bine închegat.
Aș zice \"zgâriind\"

Mi-e bine să te revăd!
Mi-e bine să mă încarc de nostalgie alături de tine!
Amintirile ne rămân și din zăpezi, amintirile ne rămân și în riduri, noi înșine- amintiri, plângem cântece la margini de drumuri.
Am citit și cealaltă poezie, dar am revenit aici, fiindcă aceasta îmi e mai aproape, îmi sunt aceste imagini aproape, îmi „răsar din inimă gânduri „ ca violetele- primăvara, în versurile tale.
Versuri pe cât de simple, pe atât de duioase, în spatele cărora citesc un suflet cald, și cam trist...
De ce sunt îngerii abătuți, Trandafiraș?

:)Florin,
Eu am vrut numai să spun că am obosit în lupta de a schimba oameni, am vrut să spun că nu se poate! Că dacă ei nu sunt sinceri, asta înseamnă că nu sunt nici cu ei înșiși, deci ei nu pot înțelege că au nevoie să schimbe ceva în felul lor de a fi. Ori a fi sincer, înseamnă a fi deschis! De aceea spuneam că nu știu ce aplică alții, există atâta falsitate!
„răbdare cu mine”? :) vezi, nu face și tu acestă greșeală, pe care mulți o fac, nu fi sigur că ai înțeles pe cineva, că știi totul, nu așa de repede, Florin!
Mulți sunt convinși că ȘTIU, când de fapt este numai părerea LOR! Și o dată părerea lor formată, aceasta devine convingere! Asta ai întâlnit?
Sunt renumită în răbdare!!!
Spuneam numai că am încercat să aduc oameni pe o cale mai bună, am încercat să lupt, să „salvez” oameni...
Dacă aș ști că se poate, aș avea răbdare, dar sunt atât de încăpățânați.
Nu sunt într-o „pasă”, sau poate că sunt, dacă vrei să numești așa faptul că îmi pasă, așa cum și ție îți pasă, de aceea ai și scris rândurile acestea, nu?
Oricum, îți mulțumesc, da, va fi bine!!
Fiindcă suntem tentați să vedem numai ce ne convine :)
Din când în când am să uit că am încercat să fac ceva, am încercat eu să schimb lumea!!
Îți doresc mult succes, Florin!
Dar grea sarcină îți asumi.

P.S. Totuși, există oameni care persistă în drame închipuite!
Iar cu sinceritatea e mult mai greu.
Succes, Florin!

Florin, fiecare aplică ceea ce crede de cuviință, și știi și tu că sunt mulți care nici măcar nu conștientizează că aplică ceva.
Spune-mi, unui alcoolic i s-a „întâmplat să fi devenit”? Alcoolic, cu tot ce implică acest cuvânt.
Unei femei „cu moravuri ușoare” i s-a „întâmplat”? Dau numai două exemple, cele mai la îndemână, poate, sau, „din educație”, nu vreau să dau alte exemple, de care ne lovim la tot pasul.
Nu știu de ce tot cei care au mai puține defecte vor să fie mai buni. Poate ai observat și asta, trebuie să fi observat!
Și Florin, știi că suntem atât de diferiți, că nu se poate să fim cu toții la fel!
Așadar, cum spui, unii rămân ceea ce sunt, unii ceea ce ar vrea să fie, unii ceea ce li se întâmplă.
Și nu știu ce aplică alții cel mai bine, Florin.( Sau .. mă prefac că nu știu...)
Dar știu că aplică cu o consecvență înverșunată.

Și să mai adaug, totuși, ceva:
Sunt atât de puțini oamenii sinceri...
Înțelegi ce vreau să spun.

De aceea spuneam că eu... am obosit.. ( și unde să ascund o destăinuire? De multe ori ..plâng..)
și atât

Uite, exact asta îi spuneam azi lui Florin Otrocol...
Cine să îi poată schimba pe oamenii aceștia?
Și cine îi învață pe copii?
Am întâlnit copii care s-au educat singuri, au văzut, au știut, din instinct, ce e bine și ce e rău.. Din păcate asta se întâmplă foarte rar.
Din păcate, aceasta este lumea din care facem parte! Cu bune și rele, frumos și urât.
De fapt, ce este frumos pentru noi, pentru ei e urât, și invers. Și Maria, știi că mulți dintre aceștia au avut parte și de dragoste, știi!
Cu drag,
Lucia

din păcate, nu numai eu aplic ceea ce sunt, nu numai tu, ci cu toții o facem!
De aceea spuneam …

Pui mult suflet... Prea mult...
Dar nu e decât o revoltă, și este, recunosc, o revoltă frumoasă!
Nu cred că vei „învăța” să îți „obosești” rațiunea, așa cum tu pe nimeni nu ai reușit să înveți ceva.
Ne naștem așa... cum ne naștem...
Oamenii ca tine rămân așa, numai că multe cuvinte vor fi închise, într-o tăcere frumoasă. Da, există tăceri frumoase!
Fiindcă nu este nimic de făcut, cuvintele acestea curând nu vor mai fi.
Lumea nu se schimbă cu cuvinte, nici măcar cu exemplul personal!!
Oamenii se schimbă atunci când vor ei!! Dar nu vor!
Odată, aș fi spus că m-a întristat ce am citit aici.
Azi, nu!
Azi știu că mai există oameni...

\"devorá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. devoreáză\"

Măi ce frumusețe am găsit eu aici, și cât de mult îmi place „femeia picior peste picior nivea”!
Deosebită strofa a doua, dar nu îmi place „îi împut”, e deajuns „cu animalul”, aș propune să i le inunzi... ce zici??
Ultima strofă este iar bună, dar aș propune-o în forma :
„pulsândă ca un vânat
se oprește întinsă sub greutatea coapsei stângi
e ca și cum am fi de la început
la fel de goi”…
Poate că ții la acel “același sânge”, și înțeleg foarte bine de ce, crede-mă!!
Dar deja se știe că “același sânge” este între o femeie și un bărbat… atunci când există astfel de sentimente, se subânțelege, și de aceea îmi par îmi plus acele cuvinte.
În rest, ai toată admirația mea, este o poezie reușită, cu imagini inedited și puternice!

Mulțumesc, Dan! E premiul meu! :) și nu e puțin lucru!!!
Mi-am zis să încerc să ghicesc, și-așa mi s-a spus \"ghicitoare\"... și fiindcă eu nu voi mai compune așa ceva, că nu mă pricep, fă-le tu, Dane!

tocă

asta o spui tu!

mai multe răspunsuri?
Toc, toacă, tocilar..

toc

Adică mă gândesc acum cât de lung e drumul dintre mine și zbor.. am aripile departe...
Ultimele două strofe sunt mai scurte, dar cu mai multă încărcătură.

Nu înțeleg ce faci, tu citești poezia, sau comentariile?
EU sunt ghicitoare?? De ce jignești dacă nu știi despre ce e vorba?
Am spus de versul 4, și Dana cred că a înțeles foarte bine de ce!(Auzi, să-mi iasă ghicitoarea...)
Din \"siberiană depărtare a mea\", se înțelege că e întuneric, frig, și pustiu, iată, de aceea!

Este un drum care se coboară, este depărtare, este așteptare, și este târziu, nu știu de ce de multe ori e prea târziu...
Îmi place cum ai transmis mesajul, este o poezie puternică... târzie..
Mi-ar fi plăcut mai mult, dacă versul 4 nu ar fi existat, îmi pare în plus.
Iar sfârșitul strofei a treia îmi pare prea încărcat de acele repetiții.
Ce zici? Poate dacă ai scoate un „încă”, mai ales că este din nou și în ultimul vers?
Deosebită este imaginea creată în strofa a doua!
Este una din poeziile tale tare reușite!
Am mai trecut, și mai trec!

Mă sperii când te citesc...
„stau în mine. aștept. stau în mine. aștept. stau în mine. aștept.”
Această repetiție, care, după mine, este neintenționată, ci pur și simplu simțită, are rolul de a transpune starea de așteptare asupra cititorului, de a-l face să stea... dar vezi tu, pe mine m-ai făcut să stau și eu tot în tine, să te aștept pe tine, să văd ce ai de spus, să văd ce e în sufletul tău, apropii cititorul de tine, și această calitate nu o găsesc mai nicăieri în altă parte.
Există însă cel puțin o persoană care cunoaște locul acela... Regăsirile se întâmplă tocmai pentru că locul acela se cunoaște dinainte!
Dar tu știi...
Acum însă te aștepți pe tine...
Este o poezie de meditație asupra eului, deși se vrea a crede o evadare.
Este minunat să aștept în tine.