Lucia Firefly Popescu

Nastia, mi-a fost greu să mă hotărăsc unde să îți las un semn, „locul cu păsări” este locul cu poezie, „suind căi lichide” curg, ne curg, ne desfac, apoi ne umplu când cu lumină se întorc, cât despre întuneric am și eu „teoria” mea :)
Apoi, toate câte am citit, păsări de lut, aripi de lut, pământul prinde aripi, rădăcinile au aripi, zborurile au rădăcini, avem nevoie deopotrivă de stabilitate și de rătăciri, căutări, înălțări, un zbor sublim ai descris aici, este, „un cer dedesupt”- pământul, este întoarcerea la cuib după fiecare zbor, statornicia, nevoia prinderii, poate lucrul cel mai important de care avem nevoie pe pământ și nu numai, fiindcă cu toții am fost aruncați aici, (știi, acel „am brațele rupte și aruncate departe” folosit de mine), departe unul de altul, regăsirea privită ca un păcat, răstignirea... împreună..
„aici ca și pe pământ mai întâi am tresărit la pașii tăi”
ne simțim deseori în alte lumi, alte realități, alte vieți... și când ne recunoaștem trăirile la alții ne spunem că DA, există!!
De prisos să mai adaug că poezia aceasta mi-a plăcut nesfârșit, tocmai acest sentiment mi-l transmite, zbor continuu și rămânere continuă, pereche încontinuu...
Acum știu de ce ai rezonat la lucrurile mele.
Simt nevoia să îți mulțumesc... :)

Adriana, bălăriile cresc singure, important este să nu le băgăm în seamă, atât cât se poate.
Sunt peste tot în jur, în noi cresc lucruri care pentru alții sunt bălării, dar sunt lucrurile noastre, speranțele noastre, cu care pornim după fiecare barieră mai departe.
Dacă nu aș fi ținut la rândurile acestea, m-aș fi supărat și le-aș fi șters, și nu puteam să mă supăr pe Alberto, nu a făcut decât să îmi susțină ideea de la care am pornit.
Da, lumea e plină de inadvertențe, viața este, oamenii sunt, ne căutăm echilibrul pe pământ, ne căutăm...
Mi-ai demonstrat azi că există solidaritate sinceră, dezinteresată, ceea ce nu mai credeam să existe văzând atâta lingușitorie pe aici, ai câștigat respectul și prietenia mea forever.:)

Nastia, cele mai frumoase gânduri și pentru tine, m-a bucurat tare mult semnul tău, aveam nevoie de el, și tu știai! :)
Da, în spatele oricărui lucru, oricât ar părea de simplu, se ascunde mereu altceva, poate cu o greutate mult mai mare decât ceea ce iese în evidență, ce bine ar fi să vedem mereu adâncimile.
Cum am reușit eu să redau aceste lucruri depinde de fiecare, și nu mă așteptam să fiu înțeleasă de toată lumea,
mi-e mai mult decât suficient să vă știu pe voi două aproape, și sunt fericită!

Vă mulțumesc mult amândurora!

Cu prietenie,

mulțumesc frumos!
repetițiile... hmm știu,
sunt, pentru că acolo sub bluză e cel mai bine, acolo ne ascundem de bălării!
acolo.. se fac lucruri!!
și mai amical!

Îți mulțumesc pentru că ai trecut pe aici, nu știam dacă nu îmi arătai.
Îți mulțumesc deasemeni pentru răbdarea de a citi până la sfârșit.
Aș fi vrut să iasă o bălărie și mai mare, fiindcă viața este o bălărie, cu legile ei cu tot.
Totul este o bălărie, Alberto, bine că avem fiecare lucruri.

tot amical,

De mâine, da..
Și sfera era în \"Adam și Eva\", a lui Rebreanu, plutea.. printre pagini..
Aș elimina strofa a doua. Nu se pierde nimic, dimpotrivă!
:) noapte
certificat de libertate.. tentant :)

avem noduri în gât.. și nu recunoaștem..
Mulțumesc de trecere!

Am pierdut comentariul, trebuie să o iau de la capăt.
Te întrebam dacă nu ai primit rândurile mele în e-mail, îți spuneam acolo să nu te grăbești, să te asculți mai întâi bine.
În rândurile acestea adevărata poveste începe de la \"eu am rămas aceeași\"! Acolo este și substanță.. și așa îmi place!
În maniera aceasta aștept restul poveștilor tale!
Și mai spuneam că abia acum începe poezia...
după prima noapte, și după eu am rămas aceeași.. :)
Cu drag,

marea e în inimile noastre
pescărușii sunt în inimile noastre
mamele tații bunicii copiii iubiții
răsăriturile asfințiturile pădurile căprioarele
frunzele scorojite bicicletele păpușile
culorile culorile culorile
tot ce iubim e în inimile noastre
așa inimi mari avem
“demult desenam pașii pe lângă țărm”
acum ei se desenează în mine
adânc
Pierre, ai mai fost pe la ea?
M-a chemat la ea… și n-am putut să mă duc..

Dar de unde știm că locurile acelea din inima noastră nu există cu adevărat undeva?
Oare chiar și numai faptul că gândim la ele, nu înseamnă că există?
Ce există în noi îmi pare de multe ori că e mai adevărat decât ce există înafară...
Îți mulțumesc, Cezara!
Îți doresc să găsești ce cauți, îți doresc să nu obosești niciodată.
Cu drag,

Cezara
mi-e atât de bine să te știu aproape.
Cine ne-a trimis?
Uneori îmi vine să cred că chiar noi..
Ai citit „unde(1)”, o personală de-a mea? Mi-ar fi plăcut să îmi spui ce crezi despre gândurile mele de acolo.
Pentru cine venim.. eu am aflat. Iar de ce venim.. încerc să aflu, ca aici, nu am spus tot aici, dar mai lucrez la lucrul ăsta.. :)
Îți mulțumesc mult, Cezara!

Gheorghe Bogza,
am să țin seama de recomandări
cu imunitatea stai bine măcar?
Sunt lucruri de care nu te poți feri, oricâte măsuri de precauție ți-ai lua, ai grijă!
Mersi de trecere și de cuvinte!

Valeriu,
am citit despre Vasile, e o idee bună, să știi.. :)
Mă gândeam la poezioara asta...eu când citesc texte filozofice mă închid și mă pierd în gânduri, știi tu, așa cum suntem noi oamenii, fiecare înțelege în felul lui.
Chestia asta \"de frica de a nu ști ce să răspundem\" m-a făcut să zâmbesc..
\"mărgăritarul în noroiul vorbelor\", da, e de discutat mult și aici..
Vorbele astea.. și tonul lor.. și ce e în spatele lor..
Construcția mi-a plăcut, e greu să spui atât de mult în atât de puține cuvinte. Ai mână fermă, știi să le strunești pe zburdalnicele astea.

atâtea ego-uri au nevoie de spațiu să se manifeste! Lasă ușile, lasă lumile, oricâte ar fi.
Sfatul meu.
Semn de citire, Bogdan

Valeriu, tu ești bun, de-aia spui așa.
Dar suflet așa e, am lăsat ceva și pe aici.
N-am înțeles treaba cu rușinatul.. m-am gândit că oi fi scris poate ceva cam prea rușinos...
Eu m-am ferit de asta, Valeriu! :)
Mă fac și poezie, un pic.
Mulțumesc mult de popas!

dă-mi voie te rog să-ți las un semn că am trecut pe aici și mi-a plăcut ce am găsit, mi-a plăcut ideea, cu care tare sunt de acord, și mi-a plăcut mult
\"merg repede
foarte repede
să cumpăr flori
pentru toate zilele astea efectiv lucrate\"

cineva care să-ți fie asemeni, Ioana.. și există, doar că.. puțini avem norocul să găsim. Și niciodată nu e târziu, chiar dacă așa pare.
Și sper să nu-ți fie chiar așa de rău.

Marea mea se ascultă-n șiraguri
când talazuri se sparg
bob cu bob cad perle-n lumile de sticlă.
Tu în care ești?

Mă bucură tare să găsesc în rândurile tale atâta empatie, și nu mă miră dealtfel, fiindcă de câte ori dau peste un text de-al tău, cu greu mă dezlipesc de el.
Nenorocul meu că în ultima vreme timpul mi-e așa de scurt, sentimentele au nevoie de liniște..
Cred că toate simțurile concură, conlucrează, și transmit deodată semnale, care sunt receptate de suflet...toate..
Căci fie și numai privind în ochii cuiva, îi auzi cuvintele de pe aripi, da, punctușoarele acelea se ascultă, se miros cu ochii și se gustă, gura dacă i-o privesc doar, știu ce gust are, merg pe cărările care mi se deschid în ochii lui, ating, și când ating miros și gust, văd și aud...
Pare uneori un blestem, fiindcă se întâmplă să vezi și lucruri înspăimântătoare, dar ce binecuvântare când întâlnești
un suflet curat...
Am întâlnit ochii unei copile, nu o cunoșteam, dar mă privea fascinată, în ochi, ochii se deschid mari, mari, știu ei când să facă asta...
și făcea găuri în cerul ființei mele, așa cum de multe ori faci tu, și zâmbea, îi auzeam sufletul, dar doar sufletul meu știe ce spunea..
aș vrea să pot să arăt spațiul pe care îl știu, din care venim, și pe care îl simt.. dacă ar vrea să mă lase...
sentimentele se ascund instinctiv, și tot așa nu pot fi ascunse de cei care vor și știu să le vadă.
Numai bine, Linea, și multă liniște în suflet!
Cuvintele tale m-au îmbărbătat cumva, mi-e bine să știu că nu sunt un licurici chiar atât de singur.
Mulțumesc e sărac, tare sărac..
Dar..
Îți mulțumesc mult!
Cu drag,
Licurici

Cezara,
dacă îți plac clasicii, de orice fel,
fii binevenită în rândul
oamenilor de frunze!
Ei nu vor fi în pas cu moda
niciodată.
Mulțumesc de cuvinte!
Cu drag,

Costin,
Poate din cauză că nu am timp, am citit în grabă, nu prea am înțeles,
uite ce frumos spui
„! Eu nu mai știu să număr. Tu nu mai știi să pleci.”,
atunci de ce să se termine toate?
… Și Cezara spune!
Eu spun
Unele iubiri sunt trecătoare…
Unele nu!

http://www.poezie.ro/index.php/personals/243647/index.html