Lory Cristea

Tăcerea albă a plecării-n trup Spre alba odihinire în osuar O trecere în vis dinspre coșmar Și plasele păienjenii își rup La radio se spune despre tine Furtuna rupe frunzele din

Ne umflam toți de mândrie și spuneam despre el ;,,noi facem istoria cu cutare``, și priveam în ochii omului așteptând să ne admire mai degrabă pe noi.E singurul om cunoscut de mine, despre care pot

ai grijă îmi spuneai de iedera ce singură se-agață de brațe și de gât eu distrată prin perdea vedeam un cer trăznit cu stele și mă-ntrebam care-i a mea aceea care poartă-n oase o dureroasă

poezesc pe-aici ca o tămâietoare la mormânt ziceri mai noi sau mai vechi le fac salbă poezesc din departe-n aproape ca o bufniță albă mă furișez prin cuvinte și eu cresc... ele cresc

Când vrei ceva să faci, să dregi Încearcă , totuși, să-nțelegi: De ce și cum și până unde Și dacă totuși poți pătrunde. Cu poate, lasă și măcar Vei fi considerat flecar Cu însă, dar și de-ar

moto ; ,,pe tine cine te iubește când stai singur la ferestre\'\' - O. Komornik Pe tine te-o iubi, dar cine? Oricine, în afar\' de mine Dor din dor se face dragu\' Da-i belea dacă

studiați Biblia și temeți-vă de mânia Celui de Sus (eu studiam fața țiganului cămătar cel care are fete la produs) dă cioară o buca\' de carne macră să fie până-n douăzeci dau banu\' jos să

Domnule, cu tâmple cărunte Deținător al celor mai tăioși ochi cenușii, Care arunci fraze complicate și inteligente Cum arunc eu confetti la Revelion, Miroși bine, a siguranță și putere Iar dacă

te-aș fi iubit dar cum a fost să fie perfecțiunea lumii-nchisă-n roată mai bine ți-aș fi spus de prima dată c-am să te-mpart puțin în poezie chiar te zidisem piatră unghiulară a casei mele

Începe să miroase dulceag A ceară și flori putrede Minciună guri uzate De vreme și tutun Oglindă oglinjoară Ascunde-mi cearcănele Ca niște flori de prun Mai am vreo două anotimpuri De putere

Sub pielea mea se scriu noi începuturi E timpul să-nțeleg că n-am scăpare Ciudat, dar totul potrivit îmi pare La fel ca trecerea prin anotimpuri. Sunt ca un cub de rocă fără formă În mâna unui

Și tu mă minți... mai are să mă mintă Căușul mâinii mamei când mângâie Din creștet, pruncul, până la călcâie Rugându-se ca-n el să nu asfintă Lumina lumii care slab pâlpâie Pe care vin atâția

Ca să prefac un amănunt postum M-aș fi ascuns sub pietrele din prund De vreme ce pământul era scund Și caii nopții rătăceau pe drum. Puterea aș fi pus-o-altoi în sânge Nescrisul rost,

De-abia acum mi-am dat seama că mitologia se scrie în mâinile tale ce aspre ți-erau înfipte unghiile în pielea mea - mătase - ce tăioase erau săbiile - limbi șoptind amoruri și filosofii gen \"

Și nodul ăsta-l leg Spânzurătorii Pe care n-o vedeți Pe care o-nțeleg Pelasgi, siculi, italieți La poarta închisorii De-o parte și de alta jeg Veniți de luați... sau să vedeți Rumeni –

Doi popi se prăjeau la soare Goi-goluți, doar în papuci Când apare-o trecătoare Să faci ceva, mai apuci? Cel mai tânăr decugrabă Pune mâinile în față Sperând,,poate va fi

Saskia, în juru-ți se-ascut săbii niciodată, frica n-ai știut dar ascultă clinchetul de scut la un loc cu plânsetul de vrăbii aerul e sufocant și mut Dumnezeu șoptește-n umbra bărbii: ,,după

vreau doar s-adorm cu tine-afar\', pe iarbă încremenească timpul, fugă zorii și-un greier să ne-ngâne beat și tandru: Lory și Charles... și iarăși, Charles și Lory de ce ne știm mai mult ne

,, Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversări de la înființarea acestei atât de vechi și de ilustre universități. Deviza Harvard-ului