A fost...

Ne umflam toți de mândrie și spuneam despre el ;,,noi facem istoria cu cutare``, și priveam în ochii omului așteptând să ne admire mai degrabă pe noi.E singurul om cunoscut de mine, despre care pot să spun totul sau nimic.Scria cărți : multă istorie , filozofie, prin el i-am cunoscut pe M.Eliade, G.Liiceanu, P. Þuțea, și-avea un aer de visător, puțin nebun. Văzuse că mă joc de-a scrisu`, și mi-a cerut să vadă ce înșir eu pe hârtie.Scriam totul pe coli albe și i le duceam acasă , nu se ocupa de alte lucruri la școală în afară de orele lui .Am făcut asta trei ani, și-mi pierdusem răbdarea. Nu-mi spunea nici de bine , nici de rău, doar atât: scrie, dar mai ales, citeste! După ce m-am dus la liceu, el a plecat să predea la facultate , și m-am dus din ce în ce mai rar să-l vizitez, mai aflam despre el prin intermediul soției sale.... Recent, l-am întâlnit pe stradă și-am simțit bucurie și stupoare în același timp , să-l regasesc , mult prea îmbătrânit , speriat , șovăitor. M-a întrebat privind în altă parte : - Mai scrii ceva? -Da, câte ceva... -De fapt ce vrei să faci? -M-am gândit la drept, poate avocat. -Așa să faci! e mai bine să vorbești decât să scrii. Asta a fost tot, n-am îndraznit să-l întreb mai mult, am mai mers o bucată de drum tăcuți, după care m-a salutat și-a intrat grăbit într-o florărie. Am aflat de la soția lui , ulterior, că era dărâmat fizic și moral în urma unui scandal în care fusese acuzat pe nedrept. I se făcuse dreptate , pe hârtie, dar înăuntru lui rămăsese cu nedumerirea de-ași fi iubit semenii , cărora le dăruise părți din sufletul lui, fiind scuipat de ei pe obraz. Ultimele vorbe ale lui către mine au fost ; ,,vezi și tu către ce te-ndrepți, e greu de tot!`` ............................................................ ...a fost profesorul meu