Lory Cristea

atâtea cărți rămâne-vor uitate ca niște lucruri bune neîntâmplate și toate vor lua drumul înainte izbindu-se cuvinte de cuvinte cu noi trăind când rece, când fierbinte bătrâni, ne-om agăța de

Sunt o româncă, marcă-nregistrată Nici mai prejos și nici deasupra vouă Același cer mă ninge și mă plouă În țara lupilor de altădată. E-adevărat că sunt puțin ciudată Cutume vechi se-ascund la

Aș vrea să-nșir lirisme permanent Dar e păcat și e rușine mare S-ascund ce mă frământă și mă doare Acest regres continuu și dement. Murim în somn în fiecare noapte Un du-te-vino viața ne-o

Război murdar cu luptă de uzură, Aripă frântă, parcă, din greșeală, Ucidere de zbor, accidentală Părea că pierd și nicidecum că-mi fură Din liniștea și viața mea egală Un loc de tras cu arcul

Incinerând trecutul secvență cu secvență Parc-ar putea, firește, orice să mi se-ntâmple Așa cum prea devreme un fir cărunt la tâmple Închide-o amintire, sanctific-o absență Pun carte lângă

mă miram să fi depășit demarcajul dintre realitate și duhoarea dulceagă de pește și latex de pe străzile din Amsterdam mai știi ai dormit în hotel ai zăcut mai precis în timp ce eu te mai

v-am spus cu delicatețe doamnă nu-mi plac florile de plastic sau sărutările între femei nici măcar de politețe încercările de a prezenta celorlalți un obraz impecabil acoperă

Întrevedeam atât de multe trepte Și toate îndreptate doar în sus, Adolescentul simte suprapus Un viitor ce pare să-l aștepte. Dar drumul meu era cumva dispus Parcă-napoi mereu să se

parodie după poezia ,,drambuie\'\' de Virgil Titarenco Paraschivo-i ora trei Și îți jur pe ochii mei Și pe-a mele zile triste Am năcaz pe douămiiste Ah! ce le-aș mai tăvăli Prin Republica

dacă vrei să vezi cel frumos cer am să te duc la Kusadasy să vezi urmele Efesului în piatră și netrecerea timpului pe boltă cea mai frumoasă femeie din lume auzi că se naște din când în

ultima lumină geana frântă-și bate pân\' la mama-n pântec simt dâra de fum un călugăr taie păsări vinovate și cădelnițează morții de pe drum trec umbre grăbite, goale de iubire ah! la fiecare

când scriu aceste versuri mă nărui înspre mine de parc-aș fi cerneala celor mai false acte ce țin de-o urnă veche în care artefacte de antice cutume plâng lumea în ruine de ce nu vreți să

în fiecare prăvălie intram ieri întrebând din prag ,,aveți de vânzare vreun steag?\'\' nu ținem aici e magazin abc vedeți în colț după cabinet la minimarketul de la a la

răstălmăcește-mi clipa topită precum inul țărăncile, pe vremuri, țeseau din obicei secunda ca o pânză naivă-n ochii mei pe care-o mână stângă mi-a zugrăvit destinul să-mi fie somnul boală și

adresa mea nu-i din această viață aici sunt chiriaș pe bani mărunți sau rezident între semețe piscuri cu viză de ședere între munți aici îmi cresc pe creste oase lungi nimic nu se sfârșește

de unde-atâta spațiu gol în minte ne trecem goi prin lume fără rang atâta prostituție-n cuvinte de parc-am fi îndrăgostiți de ștreang filosofii ce-abundă de exemple în care cai cu noi în spate

azi am fugit de orele mărunte că peste noapte-a coborât din stele miros de iarbă-n gândurile mele adie-a primăvară dinspre munte abia de pot să mai ridic privirea am dinți de lapte, umerii

Tu zici că sunt un pui de cuc Lăsat în cuiburi străine la ceas de noapte Și nu vrei s-auzi decât cântecul meu Nu-ți trebuie jalea mea Vrei să-ți decorezi casa cu mine Închisă într-o colivie de

din vitrinele somptuoase tristețea asta de je m’en fiche frustrarea aceasta cu mască de sictir reflectată în lumina tulbure a amurgului seamănă a molcom cimitir unde o trupă de teatru al

se tace ca-ntr-o carte de citire pe-o bancă goală, ca un crin uscat căzut din psalmul desprimăvărării din care căpriorul a plecat se tace ca-ntr-o carte de istorie de unde domnitorii-au