Lory Cristea

Þi-am zărit reflexia-n oglindă , Cu fine trăsături de gingășie Și-atunci , numai pentr-o secundă Am vazut că ești una la o mie . Þi-ai pus o mască de rigiditate Și ți-ai ieșit din pielea-ți de

iubitul meu de cer întins al doilea Crăciun te-a adus copil într-o inimă de pluș dragoste în cuvinte puține cărare de albastru mi-ai trimis până la poarta ochilor tăi azi plecăm în Alpi să

doar odihnind auzul asculți poveștile celor o mie și-o sută de nopți copite cotropind drumuri întretăiate de lava încinsă apoteoză a răsucirilor firii tainice nespusă nici unui vechi prieten iată

mi se părea că învățasem puțin câte puțin din toate pănă în joia-aceea simplă căzută din eternitate când cerul mi se deschisese la fel cum eu deschid o carte pentru-a-mi lăsa ochii

- Þucî! vină fa-ncoași, și cați la portă la Atomii? - M-o chemat pân` la dânsu` bre mămicî, az` dimineațî, o zâs să strâc o canî di apă în contu` ijienizării `nainti s`mî duc, n-am prișeput ghini

caut zilele ascunse-n zile și râuri susurând în ulcioare boala flautului cu glas de plumb jumătăți de noapte frânte ca pâinile prea devreme dospite de vremelnicie ... zile Loredana...

strânși în conclav, aveau ca să dezbată problema mea, de parcă-un cap de țară paralizase sau trăgea să moară doreau să port o mască idioată să lase-apoi un timp, la macerat școlirea lor,

ai văzut că nu dorm decât în situații de urgență pentru că după somn sunt mai obosită ca niciodată orașul meu strănută dupăamiaza de aceea copii sunt îmbrăcați mai gros iar părinții

nu mă-ntreba ce fac la anul nici măcar eu nu știu câteodată stau cu genunchii la piept și-mi număr straturile de piele unu pentru ceea ce așteaptă mama să fiu doi pentru cei care-mi râvnesc

și atunci se ridicaseră toți să se bată-n filosofii rețete de slăbire mercuriale sau cataloage de modă fiecare avea religia lui dar niciodată destul timp pentru a o cultiva în fiecare

dacă eram țigancă ghiceam norocul în palmă și rătăceam în șatră la gât sunându-mi de aur, banii m-ar fi iubit țiganii așa... sunt apă și sunt piatră fierbând în piept... la suprafață

când coboram pe trepte mă-nfrigura un tremur prin oasele fragile trecea un iz de ger în timp ce tineri ochi-mi călătoreau spre cer îndoliați de moartea speranței ăstor vremuri alai de preoți

această poezie nu poartă semnătură sunt doar un scrib nostalgic mă scrie ea pe mine sub formă de scrisoare a pierderii de sine lemn implorând cenușii o ultimă arsură iar între ea și mine

Să iubești *** trup de gheață întors din drum la marginea ecoului te vezi departe întotdeauna frunzele părăsesc mugurii însetați de boabe de rouă departe vă fie apa sălcie să

să nu te miri și nici să nu te sperii când steaua ta-ntâlni-va steaua mea prin fulgere imense vei vedea cum lângă noi se vor surpa imperii în urma noastră se vor curăța cărări și poduri pline

Am vrut să fiu un abur de senin Plutind în cerul din privirea-ți blândă, Dar tu ai hotărât să devenim Eu ceara, iar tu - lumânarea fumegândă. Să naștem amândoi dintr-o scânteie Din focul

Sunt mai boier de-astup infirmitatea Cu sforăieli de fraze și-adjective, Din jilț emit păreri definitive De parcă-s frate cu divinitatea. Eu nu primesc ci dau, doar, directive Nu cred și nu

mai demult era în mine una nu știu se pripășise sau a fost dintotdeauna îmi complica un pic visele și viața se trezea înaintea mea dimineața și deschidea ferestrele spre stradă nu știu ce

,,a trebuit sa asteptam ca toate tarile din jur sa faca pentru ca si noi, ultimii, sa facem ceea ce ar fi fost natural sa facem din primele clipe. Tatal nu trebuie deranjat, insultat, ofensat. Tatal

Acum când rătăcesc prin lucruri Și unul este, altul nu-i Aș sta-n genunchi să cer iertare Dar vezi prea bine că n-am cui Cu porțile ședeam deschise Dar nu intrau nici buni nici răi În timp ce

-Petru a început să-i zică: ,,Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat’’. Iisus a răspuns: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, frați sau surori, sau tată, sau mamă, sau