Poezie
copii de bogdaproste
confesiuni cu daimonul (agonia lighioanei)
1 min lectură·
Mediu
când coboram pe trepte mă-nfrigura un tremur
prin oasele fragile trecea un iz de ger
în timp ce tineri ochi-mi călătoreau spre cer
îndoliați de moartea speranței ăstor vremuri
alai de preoți tineri cântau la parastas
actoricesc dând față profanului de sacru
de parcă-n țâța Evei, deodată, lapte acru
ar izvorî, ca pruncii să-i fie fără glas
de peste tot vin zvonuri și-o veste ce desfidă
puterea care-a toate și-a tot este stăpână
ca la sfârșit de veacuri, de noi, să mai rămână
doar temple somptuoase de var și cărămidă
statui fără trecuturi, filosofii anoste
bordeluri ridicate la rang de citadele
iar mai presus de toate, cu brațele-n atele
suntem noi, la grămadă, copii de bogdaproste
dacă-n noroi și pietre va susura încet
chiar și după potoape o liniște domoală
și-un dangăt ca de clopot, bătrân de catedrală
vă va chema, să mergeți!... e glas cald de poet
003852
0