Lorena Stoica

Petruț,
E o mare bucurie pentru mine sa vad ca emotiile pe care incerc sa le impartasesc in scris ajung si la altii... Multumesc pentru \"semn\".

Multumesc, draga \"cititor-consumator\" :) Imi pare rau ca raspund cu mare intarziere, nu inteleg de ce robotelul isi face datoria doar din cand in cand... Cartea a aparut in tiraj foarte mic, ma bucur sa aud ca ajunge, chiar si fara publicitate, la cei care gasesc in ea un ecou...
Numai bine; multumesc inca o data.
Lorena

Imi aminteste de atmosfra din \"Fefeleaga\"... Mi-a placut. Un destin simplu, dar plin. Plin de munca, de credinta, de dragoste si intelegere... O existenta care s-a implinit si s-a hranit pe sine cu firul nevazut ce leaga sufletul de eternitate. Nimic nu e degeaba, constiinta de sine ne spune asta tuturor, macar ca e soapta pe care o auzim cu intreruperi.
As fi vrut, totusi, sa vad textul detaliat mai mult, cu mai multa \"suflare\"... Pare doar un rezumat a ceea ce ar putea sa fie. Repet - mi-a placut.

Este adunata toata seria intr-un singur loc :) Ca sa fie un singur text, pe aceeasi pagina... - ar solicita foarte mult rabdarea cititorilor, nu?
Multumesc pentru intrare si mesaj.

Andrei, Emil... Multumesc pentru semn. \"Episodul cotidian la prima vedere banal... o calatorie cu trenul\" este, de fapt, incheierea seriei, nu doar un blitz. Pauza mea destul de lunga probabil a fragmentat coerenta povestii...

Buna seara si tie, Mihaela. N-am mai putut intra o vreme aici, sper sa nu mai fac pauze atat de lungi. Multumesc... Si eu astept sa ma pot ocupa de urmatoarea parte.
Numai bine.

pardon: \"sapaturi\", stimate arheolog...

\"Greselile evidente\" sunt multe, stimate observator (din moment ce nu va declarati critic). Va pot ajuta la catastif cu urmatoarele: in mai multe randuri am scris \"madmoiselle\", am folosit cuvantul \"afonie\" usor fortat, am uitat un i intr-un \"proprii\" - cand erau necesare trei bucati, am facut corecturi incomplete, de genul \"a plecata a fost\"...Am lasat cu intentie un pleonasm undeva, nu mai stiu, de dragul exagerarii... Este o neconcordanta flagranta undeva - ma mir ca v-a scapat... Si pot continua inca mult si \"bine\". La ce foloseste sa te hlizesti la paiul din ochiul cuiva, daca asta nu aduce niciun folos? Nu ca as insinua vreo barna pe undeva, nici vorba...

Cu Dali al dvs nu am nicio treaba. E prea modern pentru gustul meu. Si chiar de m-as face vinovata de vreo dezbatere disproportionata a vreunui aspect oarecare, ar fi dezbaterea mea, parerea mea. Care ar fi rolul asa numitei \"critici\", ma rog?

Ar trebui sa va intereseze cum v-as fi putut eu \"folosi\", din moment ce v-ati hazardat sa faceti un comentariu la un text de-al meu (nu v-am cerut anume parerea, nu?)Din cate stiu, rostul acestor comentarii ar trebui sa fie constructiv. Sau poate dvs sunteti inscris in aceasta comunitate virtuala pentru a demonta constructiile altora, eventual cu mai putine diplome, studii, spatauri si eruditie?

Si ca sa nu ma indepartez de esenta: da, aveti dreptate, sunt greseli de engleza, sunt greseli de franceza, sunt greseli de romana. Poate ca ar trebui sa ma duc sa ma culc, dar nu am sa dau aceasta satisfactie. Am indrazneala sa perseverez, cu regretul ca risc ca dvs sa nu mai calcati pe aici.

Off the record: ma felicit ca nu mi-am agatat si eu toate studiile, diplomele si activitatile epatante pe gardul biografic. As fi riscat atata rusine, apoi, cu erorile ce voi fi comis...

Ai un stil critic foarte constructiv. Pacat ca te-ai \"indepartat definitv de text\". Te-as fi putut folosi pe post de indreptar ulterior pentru drafturile de acum. Un arheolog sapa, intr-adevar; insa ar trebui sa arate mai multa intelegere procesului de construire. Ca sa aiba ce sapa mai tarziu.

Creatia e un proces spontan. Arheologii care arunca cu pietre ar trebui - poate - sa reflecteze ca cei care au pus vreo temelie in viata lor au avut curaj, nu patalama sa le ateste perfectiunea.

Multumesc, oricum. Pacat ca nu vrei sa ajuti, ci doar sa infigi aratatorul...

Ai dreptate, Sorin. Procentul de fictiune e destul de mic; realitatea primeaza... Ai o perspicacitate remarcabila!
Multumesc pentru observatiile facute.
Lorena

Treaba merge asa cum o fac oamenii sa mearga. Eu cred ca aici primeaza si, deci, dauneaza ego-ul. Toata lumea vrea consacrare si cat mai repede inca... Cine scrie pentru ca asa simte si asta ii place, se sinchiseste mai putin de valurile create sau de lipsa lor. Cine scrie pentru laude si nu le primeste, devine nemultumit. Eu as penaliza excesul de ego. Dar asta e inca o utopie mioritica.
Lorena

Cornel, Nicoleta - multumesc pentru mesaje. Romantism idealizat sau nu, exorcizare, oniric compensatoriu sau nu - conteaza mai putin teoretizarile. Amintirile care au lasat multe urme concrete se sterg mai greu. Poate nici nu trebuie sterse, ci doar filtrate si gustate in masura in care ne mai intereseaza. Din cand in cand, deschid fereastra asta mediteraneana ca sa imi amintesc si de alte clime. Mai ales cand zambetul soarelui se imputineaza, in prag de iarna... :)

Ok, multumesc pentru precizare :) Titlul asta sigur isi atinge tinta, asa ca m-a facut si pe mine curioasa. Desi, in final, ma indoiesc ca ceva din ceea ce am gasi prin carti ne-ar putea influenta cu adevarat viata. Ramane insa sa o citesc.

Multumesc, Elena; sunt foarte constienta de contrast :) Se pare ca ceea iese spontan are mai multa viata decat ceea ce e trecut prin prea multe ganduri - desi reale la vremea lor...
Te astept cu placere sa-mi spui si alta data ce crezi despre ce mai citesti.

Daca sufletul e copilul pe care-l descrii, si daca lutul se intrepatrunde cu apa atat de armonios pe cat ai pictat intr-o poezie, copilul asta nu ar trebui sa-l faca pe lut sa simta greutatea plumbului din aripi.
Si daca eu am doi copii, n-ar trebui sa imbatranesc vazandu-i crescand. La fiecare oboseala, ar trebuia sa faca cu schimbul in trupul meu, de unde au iesit.

Cred ca proza asta s-a nascut numai ca sa imbrace o singura intrebare: \"Totul este fericirea de a trăi?\" Cand ii vom afla raspunsul, nici ca va mai conta.

La celelalte texte pe cate ti le-am citit pana acum am zambit. Aici, in schimb, m-am tuflit. Fara pastilute colorate sau peceti psihiatrice, in fiecare din noi tremura griji de om nebun. Trairile, emotiile disproportionate (in raport cu normalul unanim acceptat) sunt, totusi, familiare oricui e cat de cat inclinat spre introspectie. Numai nebunul nu-si vede nebunia. Un om \"normal\" si-o recunoaste, mai ales in timpul crizelor. Daca suna idiot ce am zis, atunci asa ma simt acum. Senzatia asta de sufocare, de inertie impusa cand tu trebuie sa te misti, starneste germenele alienarii in orice minte. Trebuie sa cobor din troleibuzul asta cat mai stiu sa scriu...

Deja am tremurat de frig in coliba asta cu patio, am vazut cateva apusuri si rasarituri pustii sub zborul unor batlani sau pescarusi, am colindat goliciunea geografica - nu si sufleteasca - a asezarii... Acum ma pot duce sa pun de-un bors cu peste, care, chiar de n-o iesi strasnic (pardon: \"trasnet\"), tot mi-o potoli pofta si dorul de tihna pe care am intrevazut-o in seara asta. Si mai bag un cartof-doi in jar...
M-as numi simplu cumva, dar n-am gasit inca linistea pe care tu deja o iradiezi.

P.S. - O mica nedumerire \"tehnica\": ai inceput cu optativul \"as locui...\", \"as fi...\", \"ar lumina...\" etc. Apoi dezvolti asertiv un trai care initial parea doar o dorinta... Imi scapa mie ceva?

Daca asa arata exercitiile, cum or fi artefactele?! Dar eu sunt noua prin zona si e doar al treilea text pe care ti-l citesc... Superlativele nejustificate nu fac doua parale. Risc insa sa le semnez si eu pe aici. Ti-as da un zece, dar, din pacate, sunt doar o eleva care se uita la poarta noua...

Ma bucur sa te simt aici, langa povestea mea... Care m-a rascolit suficient incat sa nu imi mai arda de artificii literare. Incepusem cu alta vlaga, dar m-am topit pe parcurs. Alta haina voiam sa-i dau. O voi incheia insa - curand, sper - macar aici, daca altfel nu. Apoi ma voi scutura de nostalgie :)
Multumesc, over and over again :)