Lorena Stoica

Iti zambesc deschis, cu privirea senina. Imi raspunzi echivoc, fixandu-ma drept. Sa mai continui? Am mintea plina… Dar, brusc, mă lovesc de al tău piept. Te-ai ridicat si mă umbrești. Iarasi

Eram în librăria de pe Dorobanți ; căutam ceva pentru o fetiță de patru ani… Am ales o carte roz, cu prințese. O carte pe care Ana nu avea s-o coloreze niciodată. Eram atât de încrezătoare… Eram

Terminasem ultimul an de facultate si ne intorsesem de la munte. Unde fusese foarte frumos, desigur. Mai frumos, insa, decât in alte vacante, data fiind suspiciunea ca as fi însărcinata. Lucru

(8) Începusem să-ți vorbesc, cochetând cu ideea că poate mă voi trezi cu un semn din partea ta. De oriunde vei fi fiind… Că aș putea să înțeleg care e finalul poveștii pe a cărei scenă am jucat

(6) Am răsturnat șifonierul, deși nu era mare lucru de capul lui. Am fluturat prin fața oglinzii niște variante, cu mici variațiuni. Rămâneau doar câteva rochițe, dar asta nu însemna că

(3) Scrisoarea găsită în fundul băncii a declanșat o întreagă furtună. O am încă în față, împăturită în dreptunghiuri mici. Nu e datată, dar îmi amintesc că e din `91, prin mai, cred. Nu știu

Am ajuns și la ultima ta scrisoare… Și am înțeles că nici de data asta nu am reușit să transpun povestea în emoții scrise. Pur și simplu, mă simt golită de orice inspiratie sclipitoare, de orice

-Hm? Oh!... înțeleg… Da, sigur… Chelsea. - Ne cunoaștem de-o viață. Suntem vecini, am făcut școala împreună… Întind mâna în fața lui, cu palma ridicată într-un “halt” categoric. - Scuză-mă că te

Ziua asta indecisă arbitrează soarele și norii într-un “care pe care” enervant. Nu mă pot hotări ce dispoziție să arborez. A fost o noapte beton; am adormit multumiță de singurătatea mea onestă și nu

Trenul merge lin, fără să se zdruncine la îmbinările șinelor. Chiar mă gândesc că îmi lipsește zgomotul ritmic al CFR-ului, atât de drag pentru ca îl asociez cu vacanțele, cu taberele școlare… Pe

Julian povestește pe unde a umblat azi, ce a văzut, cum a fost prânzul… Când face o pauză, profit și-l întreb; - Și zici că ai nevoie de ajutor? Își scoate haina și o așează deasupra capetelor

Părea că niște porumbei ciuguleau firimituri de pe pervaz… Zgomotul ciocurilor era ritmic și liniștitor, dar treptat a devenit agitat și rapid, până un fluierat de porumbel–șef le-a poruncit să

Respirația agitată mă face să deschid ochii. Mă opresc din mișcare și văd că, de fapt, sunt în pat. Credeam că alerg, cu soarele în ochi, pe malul mării. Privesc lumina care intră pe fereastră și

“O`Sullivans” e un bar tipic englezesc, mă rog, irlandez, pe bd Montmartre, la numărul 1. Întunecat, cu lumina zgârcită chiar și în miezul zilei. Lambrisat, cu mese de lemn, scaune de lemn,

Între Paris și Disneyland ai timp doar să te faci comod în fotoliul trenului, să cazi în gânduri și să ieși apoi în gară; decorul cosmopolit și furnicarul aproape haotic din capitală se transformă

Bonjour, Paris! Am ajuns cu bine, fără aventuri, fără emoții. Nimic deosebit de raportat – n-am întâlnit iubirea vieții mele în avion, cum poate un colț de minte proiectase cu ceva vreme înainte.

Sunt vorbe multe, cautari... sunt întrebări, \"intelepciuni\", sunt diferente, rar asemănări, dar nimic nou. E totul din străbuni. As vrea sa știu in viata tot - despre \"nimic\" sau

Sala Operei Naționale se ascunde în întuneric; încep să răsune niște acorduri liniștite pe care, desigur, nu le recunosc… Mă simt ușor emoționată, îmi adun cuminte mâinile deasupra poșetei și mă

Am văzut Londra pentru prima dată în ianuarie. Așteptam întâlnirea cu Anglia de-o viață, nu cred că exagerez prea mult spunând așa… Știam că va fi o revelație, știam că va întrece cu mult imaginea

Plutesc... Nu la figurat, din păcate. Ci cat se poate de concret - cu nod in stomac si cu punga de hârtie la indemana. Sunt deasupra oceanului si încerc sa mă relaxez, minunându-mă de scara

Îmi plac pendulele mari. Dau greutate clipei. Identice, dar niciodată aceleași, secundele au fiecare momentul de glorie irepetabila. Cu o astfel de seriozitate a fost cadențata si nunta

Noiembrie 1865. Amurgul a sporit întunericul din odaie. Cu mâna tremurândă, poartă lumânarea spre alte rafturi, făcând să pâlpâie flacăra mică. Entuziasmul îi ține de cald în răcoarea din jur.