Poezie
Cautatorilor de adevar(uri)
Evolutie spirituala
2 min lectură·
Mediu
Sunt vorbe multe, cautari...
sunt întrebări, \"intelepciuni\",
sunt diferente, rar asemănări,
dar nimic nou. E totul din străbuni.
As vrea sa știu in viata tot -
despre \"nimic\" sau despre \"important\".
Am inteles, dar, ca nu pot
si ca nimic nu-i relevant
pentru ca eu sa fiu INTREG.
Mă șlefuiesc doar prin ce simt;
nu îmi doresc nici sa reneg,
nici sa afirm ca alții mint...
E rostul lumii si al firii
in zbatere si-n cautari.
E insusi mersul omenirii -
răspuns sa dea la întrebări.
In schit as vrea sa cuget liniștit,
dar nu-i destinul meu...
Raman la gândul unui trai tihnit,
rugând mereu pe Dumnezeu
sa fac, pe cat posibil, numai Bine;
sa merg numai pe drumul Drept,
sa nu rănesc ce-i lângă mine,
sa dau - si celui \"diferit\" - respect.
Mă rătăcesc ades printre năluci...
Ba chiar cu voie, câteodată!
Căci e prea greu sa nu te duci
spre lumea larga, deocheata...
Dar când mă-ntorc din pribegie
si fruntea-mi plec, cu ochii plansi,
știu ca renasc in bucurie
si mi se desclesteaza pumnii stransi.
Si tot așa îmi pare a fi drumul:
când jos, când sus...
Pana se va alege scrumul
si ce-i de dus se va fi dus...
Atunci voi aduna din urma
suișuri, zâmbete, credința.
Atunci neadevărul tot se curma
si-mi vad plinita o dorința:
Răspuns la toate voi avea!
Voi ști ce-nseamnă (ne)ființa
si altele asemenea...
Apare, insa, alta nazuinta:
Sa pot sa povestesc cuiva...
002.792
0