lolita

S-a spart al clopotelor sunet împovărat de- atâtea proorocii; a început să-și plângă dreptatea, pe furiș... nu-și mai căntă rostul: se pierde vibrația sub limba de-aramă. Se-așterne

Compromisul disperării priveșe fereastra târziu. Înalță orele clepsidrei prin crengile trupului meu. La poarta gândirii bat mâinile părului alb. Haotic golul din mine: amână

Demult, copilul nimănui fiind, rătăceam respirația cuvintelor , în zei tăcuți, cu priviri întunecate. Gândeam aproape închinată așteptând călătorii clandestine c-o metaforă izvorâtă din

Nenăscut sânge, Ușurată stare Poetul păstrează Cât timp poezia Judecată n-are. Înaripată pătrunderea unui om Așteptând sfinții în lumina diferitelor sunete. Risipindu-se în clocotul

Cu pașii grei de strămutare Alerg să mă ascund în lacrimi Când viața-mi țipă cu-a ei stare Nemaiputând zâmbi de patimi… Și-mi plânge zarea, pasu-mi plânge, Răsun-a dor de crud,

Ochi, picioare, mâini... Daruri pentru ispite. Chibzuit rostul lor! Unui gând, un gest i se cuvine. Sărac, omul?? Săraci cu duhul limbi-n mână, Săraci cu anii, milostivi. Și o frunză-și

Să trec prin mine mai întâi?! Dar drumul e surpat; Aud Ecoul clopotelor: Îmi plâng plecarea... Primul indicator, Călcâi de litere preconcepute; Pasul racului, În ritmul drumului

Destine uitate în zări, Conștient depărtate... Peste ele trec veacuri Și ploua a-ntristări Când soarele arde Pe fețe-ncrețite de timp. Și roua din flori în ochi se ascunde... Târzii

Lacrimă-n umbră, Sărut de cristal Pe carnea buzelor reci. Nuanțe de gri, În suflete seci Lovesc amintirea. Cuvânt anonim Din gândire ucisă, Vertebră de șarpe. Limbă ascuțită, Așchii

Porunca sunetelor Nenăscut sânge, Ușurată stare Poetul păstrează Cât timp poezia Judecată n-are. Înaripată pătrunderea unui om Așteptând sfinții în lumina diferitelor

Ipohondrie Nu-mi visează picioarele Să le potrivesc de sus. Numai pagâne cercuri desfac muguri. Soldați pentru drumuri, Oase neângrijite, Deosebind fiecare Călătorii ostenite. Nu-mi

Un strop de nemurire Din ochi de îngeri curge Ca un parfum, Cărunților copii Tămâie. Și-o floare răsărită Din mii de gânduri calde Sugrumă anotimpuri. Cenușa-nțelepciunii Reavăn pamant

TREZIRE O viață lipsită de lume, O lume lipsită de stare... Și timpu-n frăție cu piatra va curge Prin lacrimi nisip de secunde: Iluzoriu adoarme lumina Odata cu ochii ei tristi. Iar

Steaua polară Ceva începe, uite! Prezentul ne trece prin față. Urmează un început, o punte Început în suprafață de viață. De ce acum dă crezare Când umbra rătăcește lumina? Ca-ntr-o

Facerea Plânsul înoadă norocul Pe când alfa zâmbește. Inimi și degete, Clatină lesne universuri pereche... Graba, rumegă praful mersului cosmic. Se cutremură meleagurile pierzaniei Și