Lohmuller Beatrice

De ce ne-am născut? Și înainte de asta Ce nume am avut? Si ce legătură avem cu lumea? Aș vrea să trăiesc Pentru că-mi place; Dar văd că mereu reușesc Numai ce-mi displace. Vreau să mă

Când cerul este plin de stele Și când sufletul ți-e plin De iubire și de acele Sentimente ce devin Tot mai dureroase parcă; Te rețin mii de dorințe, Căci ai o inimă legată De trup, de suflet

Oare ce fel de zile mai vin? Atunci când ai buzunarul plin Pot să fie bune, rele Vei ține pasul cu ele. Și-n orice ceas de-ar fi să

In seara de Crăciun Cu bradu-mpodobit Te asteptăm Isuse Copile, mult iubit! Te naști în casa noastră Te naști și-n casa lor, Vei fii Tu pacea noastră Și Vei fii și-alor! Sub bradul

Atâtea flori și-atâta liniște Într-o grădină fără nimic; Sunt prea multe suflete Oameni ce cândva au amuțit. Nici unul nu vorbește Și nimeni nu mai râde; E numai o grădină Locuită de-un

Este vreme ploioasă afară; Sub priviri, o coală albă; Sunt ruptă de idei și gânduri Și nu știu ce să scriu în rânduri. Am un chef nebun de scris; De iau pixul, gândul s-a stins. Am

Vouă –ce sunteți mai tineri ca noi Nu vă pasă nici de carte Iar de istorie sunteți departe Și vă veți pierde, vai de voi! Nu știți să scrieți și faceți greșeli, Dar găsiți scuze mereu; Vă

Au fost odată doi copii Și s-au iubit neîncetat, Lângă ea, el contopii- Iubirea-n ziduri de palat. Și nimeni n-a putut pătrunde În interiorul prieteniei, Nu s-a putut afla de niciunde, Nici

A fost odată o fetiță, Ce mult prea repede-a crescut- Din pantaloni și din rochiță; Ca să mai glumească Prea mare s-a făcut. Și a avut și doi părinți Cum toată lumea are; La număr ei erau în

Afară ninge mai frumos, Și e mai frig decât aseară! Copiii cântă lui Cristos Căci e Crăciunul iară. Cu câtă dragoste-i ascult Și Dumnezeu i-Ascultă! Cu gând curat în pat mă culc, Și ei la

Cum aș putea să uit al tău sărut? Și cum să uit mirosul tău? Orice aș face nu reușesc să uit Lucruri ce le știu numai eu. Dacă privesc doi tineri trecând, Îmi amintesc că mă țineai de

Ce tristă este ziua când Afară-i mohorât și plouă, Când vezi frunzele căzând Și ceasul bate ora două. Ating fereastra ca să simt Lacrimile, ce se scurg- Pe fața sticlei și sclipind, Fac

Și dacă n-ai fi tu în viața mea, De ce oare aș trăi? Cui i-aș da inima mea? Pe cine oare aș iubi? De multe ori mă-ntreb în gând Cum ar fi de nu te-aș ști… Și mă-ngrozesc din când în când La

Când m-am trezit de dimineață Am văzut de la fereastră, Fulgi de nea ușor căzând, Purtați de vânt zburând, dansând. Am ieșit grăbit afară, Fericit că ninge iară! Spre cer privire-am

Nu mai plânge mamă! Să știi că va fi bine! Încearcă să zâmbești Ai grijă de tine! Căci anii mai puțini, Ce ți-au rămas de-acum, Vor sta în calea ta Deci, mergi pe-un alt drum! Þine minte

Afară ninge cu fulgi mari de zăpadă Eu de la geam stau și privesc; La focul din sobă mă încălzesc, Este frumos când este iarnă afară! Când eram copil nu îmi păsa de frig; Îmi înghețau degetele

Era o noapte luminată de un pătrar de Lună; Un vânt călduț ușor bătea Și aerul îl încălzea, Iar valurile ridicate, veneau ca o furtună. Culoarea cerului era ca într-o poveste; Doar marea

Acum chiar și noaptea este fierbinte; Aerul te sufocă, atât este de cald! Nu adie vântul nici puțin măcar, Din sutele de stele, poți să faci morminte. Aș merge să înot în largul

Vara vine cu miliarde de lumini Și noaptea licuricii joacă-n horă; Ea cu căldura sfidează din plin, Plăcutul anotimp, copiii îl adoră. Dar cui nu-i place vara? Cu apele-i calde... Și cine nu

Anii trec atât de repede încât nu pot ține pasul cu ei; Nu mă pot opri, nu pot zăbovi fără ca ei să treacă, Ne este sortit să nu ne oprim de-am obosi Și vedem cum viitorul, trecutul ni-l

Iată-mă! Am revenit ca din mormânt! Și sunt ca o fantomă; Credeai că nu mă mai întorc nicicând, Că poate sunt prea lașă. Ce am pierdut demult, rămâne amintire Și ne-am uitat, ne-am

A mai căzut o stea și s-a mai dus un suflet; Inima care s-a stins, un suflet al meu, Nu va mai avea iubire, nu va vedea vreun zâmbet, S-a dus departe, și am rămas numai eu. Este foarte frig

Atunci când te-ai născut, am plâns de fericire! Și m-am jurat pe tot ce-aveam mai sfânt Că vei fi înconjurat mereu de iubire, Și că nu mă vei vedea nicicând plângând. Ești un înger mic,

Ce frumoasă ești toamnă! Te-am așteptat să vii! Chiar dacă acum covorul este ruginiu Și chiar dac-ai furat monedele, acele păpădii, Te-am așteptat fiindcă la anul, eu nu o să mai fiu. Dar nu