Poezie
Culoare de aur
2 min lectură·
Mediu
Ce frumoasă ești toamnă! Te-am așteptat să vii!
Chiar dacă acum covorul este ruginiu
Și chiar dac-ai furat monedele, acele păpădii,
Te-am așteptat fiindcă la anul, eu nu o să mai fiu.
Dar nu vorbim de mine, este timpul tău!
Ai luat mireasma florilor cu sosirea ta;
Dar fiindcă ai revenit, nu e lucru rău
E trist doar faptul că trec ani din viața mea.
Deși sosești atât de des, eu nu sunt supărată;
E clipa când amurgul sosește mai devreme,
Culorile-ți sunt triste, dar ești minunată!
Pe covorul verde, al tău covor se-așterne.
Răsăritul apare de-acum cu culori aurii
Puțin mai târziu însă, dar cu același rost;
Ca noi muritorii, să trăim învățând a iubi
Și în apus, să fim entuziasmați de ce a fost.
Nu cântă greierașii în ale tale seri
Căci unii au pierit, și alții au plecat;
Eu mă bucur încă de blânde adieri
Și poate de furtună spre înserat.
Zilele-ți ploioase mă țin mereu acasă,
De la geam îți număr frunzele căzând
Și numai un ciorchine am acum pe masă!
Și doar o gutuie stricată, putrezând.
Așa-i toamna mea? Ai venit atât de săracă!
Nu ca-n alte dăți cu viile-aplecate,
Puteam să am mai multe la mine pe masă
Dar n-ai adus nimic, tu le-ai uitat pe toate!
Eu te voi urmări din al meu colț strâmt
Și mă voi bucura de fiecare zori!
Mai știu toamnă, că vei pleca curând
Dar vin anotimpuri cu tumulte culori.
Toate-s trecătoare și o știi și tu!
Nimic nu este veșnic toate vin și trec!
Regret nespus că vei pleca și tu
Dar ca toate, zilele tale zboară, trec!
Tu pleci dar eu rămân și nu-i văd rostul.
La anul te aștept, poate te mai prind;
Când trece un anotimp, este deja fostul!
Când vei reveni, te voi primi zâmbind.
001.190
0