Liviu Nanu

porți întreaga răspundere :)) Cred că de la destupușul ăla roșu, ți se trage. În locul tău aș scrie balada destupușului.

Aș fi vrut să remarc ceva din poezia ta, adică o strofă, un fragment, un vers. Nu pot s-o fac, dacă aș cita aici ceva, aș fi nedrept cu celelalte părți ale poemului. Și ca să fiu totuși cusurgiu, ți-aș sigera să schimbi ultimul vers sau să renunți la el, pare în plus. Lasă cititorul să-și imagineze ce ai putea face cu o casă plină de oameni.

al 126-lea pitic cititor

Un poem autentic scris (așa cum s-a și remarcat, dealtfel) dintr-o suflare. Am găsit aici di tăti (dar nu ca într-un ghiveci). Am găsit imagini vii, metafore subtile, autoironie (un singur exemplu \"a început vînătoarea mistreților noi sîntem mistreții care îți strică ție porumbul\")...Nu știu care a fost scînteia care ți-a aprins imaginația poetică în așa măsură, dar mi-ar plăcea să mă viziteze și pe mine din cînd în cînd.

Cum bine spui în primul paragraf, a meritat din plin să merg 600 km pînă la Iași. Chiar și pentru destupuș, deși acesta ar fi ultimul motiv. Mi-am făcut prieteni noi, am revăzut ființe dragi... Mai mult decît un cenaclu, Virtualia este o întîlnire de suflet. Deși au lipsit cîteva nume importante, eu m-am simțit din nou ca acasă. De la fiecare ediție a Virtualiei am plecat mai bogat spiritual. Acum aștept colindători, voi da la rîndul meu cîte ceva din tot ce am primit. Mai puțin destupușul, desigur, pe care nici nu-l mai găsesc...Am să-l mai caut totuși, dar dacă-l găsește cineva din întîmplare, îl rog să nu și-l însușească. Mulțumesc Emilian pentru poveste și Alinei pentru insistența cu care duce această luptă frumoasă pe care o cîștigă de fiecare dată în folosul nostru

Traian, fiecare popas pe care-l faci pe textele mele îmi este de folos și mă onorează. Am reținut sugestiile și probabil că varianta finală pentru hîrtie (dacă va fi și aceasta) va arăta altfel. Finalul, chiar dacă pare pare explicit, are chichirezul lui, cititorul ar trebui (la fel ca și spectatorii din text) să rămînă cu un vag sentiment de dezamăgire, pentru spectacolul ratat. Dar ne mai gîndim, mai cugetăm...

Necula Florin - acum pricep înverșunarea dumneavoastră. Am greșit și eu de mai multe ori, cînd, după cîteva pahare, am dat frîu liber unor idei iar cuvintele au zburat înaintea lor, fără discernămînt. De cele mai multe ori, însă, tonul meu a fost cel mult ironic, niciodată (din cîte-mi amintesc) jignitor. Și mai ales cînd între tine și partenerul de dialog există un paravan de pixeli, dacă nu ai un echilibru moral și sufletesc, riscul de a debita răutăți spre celălalt este destul de mare. Trebuie autocontrol, iar acesta vine cu timpul și cu mult exercițiu. Mă bucur că ați descoperit asta și singur.
Kosta Vianu - Onorat de vizită, observ că personajele mele au devenit interesante și capătă valențe noi, în funcție de cititor. Asta e bine, fiecare cititor are personalitatea sa și prin asta dă o interpretare proprie. Da, autoironia este prezentă în foarte multe dintre textele mele (poezie sau proză), și apreciez scriitorii care se iau singuri peste picior, în măsura în care acest lucru nu este supărător și nu devine obsesie. Onorat de trecere și semn.

Aceleași idei le-ați fi putut exprima în doar cîteva versuri, poemul are mult balast, reluări de idei și un limbaj care îl apropie mai degrabă de un articol de ziar. De exemplu carnea cu dioxină, care este în gura tuturor românilor și poate fi un subiect bun de editorial, dacă n-ar fi deja atît de tocit. Poezia poate fi (și) de conjunctură, însă asta nu-i crește valoarea. Să nu uităm cîte astfel de poezii a scris (și încă mai scrie) Adrian Păunescu și cîte dintre ele au rămas (sau vor rămîne) în memoria cititorului. Spuneți în profilul dumneavoastră că aveți o personalitate puternică și că doriți să vă exprimați cît mai simplu. Sper să nu interpretați intervenția mea ca pe un act neprietenesc, demersul meu vine doar dintr-o experiență mai mare, datorată vîrstei și nu talentului. Vă urez bun venit pe agonia și sunt convins că nu veți face mulți purici în atelier (nivel 2, pentru că întregul site este un atelier).
Cu scuze pentru intervenție
al 6-lea cititor,
anton

După mine, Nichita putea să fie și torționar, dacă poezia lui mă emoționează, nu mă uit în CV. Ce, Celine nu a fost (considerat) colaboraționist? Și totuși francezii îl consideră cel mai mare prozator francez al secolului XX.
Nu știu dacă e bine să judecăm (chiar e o prostie) artiștii după morala sau viciile lor. De aici putem dezvolta, dar nu cred că este cazul.
Victor, exercițiul tău de umilință e binevenit, și l-am citit cu plăcere.

Cred că forma corectă este \"vulpii\" nu \"vulpei\". Partea cu gazele care o leagănă (pe vulpe, evident)ar putea lăsa loc de interpretări și semne de întrebare. De exemplu dacă din lipsă de vînat a mîncat fasole.
Mie îmi place cum ai abordat textul, deși cred că ar mai putea suporta mici modificări. Mi-a plăcut cum reiei tema în versurile izolate (Ah Doamne...). E o găselniță pe care poți miza ca efect estetic.
Una peste alta (sau invers) e bine că am plecat de aici cu o impresie frumoasă.
Cu scuze pentru deranj
al 350-lea cititor,
anton

Discursul liric de genul acesta prinde, trebuie totuși să ai talent și o anumită intuiție, dar și mult exercițiu pentru a-l pune în valoare. Dumneavoastră aveți toate aceste însușiri și le exploatați bine. Mi-a plăcut și schimbarea tabloului (cu valențe nostalgice, aș încerca să afirm) din ultimele patru versuri.
Am mai citit ce va asemănător (ca formă, doar) la George Vasilievici în Emilia lui care se povestește.
Cu scuze pentru deranj
al 105-lea cititor
anton

Începi strofele cu versuri frumoase, apoi parcă vii și le explici și în felul acesta diluezi senzația, ideea. Știi cum se spune „Mai binele e dușmanul binelui”. Totuși, am avut parte de o lectură plăcută, și aș vrea să remarc:
- prima strofă
- primele două versuri din strofa a doua
„ raza lunii ce iernează peste strugurii grei”
- ultimele două versuri
(în ultima strofă, versul 3 ai un tipo)
cu scuze pentru deranj
al 164-lea cititor,
anton

Frumoasă rostire ne-ai oferit. O elegie și chiar mai mult decît atît, în finalul poemului.
Citit, plăcut.
cu scuze pentru deranj
al 127-lea cititor,
anton

Doar prima strofă ar putea suferi mici intervenții, nu văd o legătură clară între mutatul munților și ochii bărbatului. În rest mi-a plăcut, o poezie feminină prin excelență.

Am remarcat:
\"sunt oprit la capătul venei
ca o liniște
între două ziduri\"
și ultimul vers

Titlul este incitant și atrage cititorul.
Dar poemul nu e ratat. Cu mici intervenții, poate ieși ceva frumos.

Cu scuze pentru deranj
al 213-lea cititor,
anton

Văd că încerci altceva. Nu-mi dau încă seama unde vei ajunge sau ce ți-ai propus, dar pot să spun că-mi place simplitatea cu care abordezi poeziile. Cred că ești pe un drum bun. Sînt convins că ne pregătești o surpriză.

Sofronie Lucian - Un comentariu realist și de bun simț. Ați surprins și sintetizat foarte bine (și obiectiv, sînt convins) frămîntările și speranțele autorului. Mulțumesc pentru trecere și gînduri frumoase. V-am citit și eu, păcat că textele dumneavoastră au fost considerate mai puțin elaborate, mie personal mi-au plăcut, pentru că îmi place (și) versul clasic, acolo unde talentul nu se poate ascunde. Dar, sper să revin cu comentarii direct pe text, în măsura în care el vă vor interesa.
Ioane - Consider că poezia se scrie doar cînd ai ceva de spus, cînd emoțiile, gîndurile, senzațiile sînt atît de puternice încît trebuie să iasă printr-o supapă. Atunci, cînd nu mai poți mima emoția, poezia vine de la sine, fără forțare. Cititorul avizat simte cînd se scrie după rețetă și cînd nu. Onorat de vizită.

Am remarcat prima parte și finalul poemului. N-am înțeles însă (în sensul că nu m-a mișcat) chestia cu centrifuga. Și dacă ai fi renunțat la versul acela, nu cred că ar fi afectat poemul.
Citit, plăcut,
anton

Andrei Velea - Onorat de trecere și semn.
Andule - mi-am notat, mă duc să-mi cumpăr mop cu ceas și cd. Vezi că trebuie să dai un răspuns colegului D.M., eu nu pot, nu mi s-a adresat personal. E la oof! topic.

Domnule Andrei Velea, mă onorează aprecierea dumneavoastră asupra timidei mele încercări lirice. Și probabil că aveți dreptate și în privința expresivității și a forței de care poemele mele duc lipsă. Aici părerile sînt împărțite și nici dacă aș vrea, nu pot împăca pe toată lumea. O anumită structură elegiacă sau onirică presupune (în opinia mea, desigur) o abordare mai așezată a textului, mai domoală. Nu mă văd cu sabia lirică în mînă, tăind versul în două și nici folosind expresii tari (ca să nu spun, vulgare), așa cum e moda în ultimii ani. Eu cred că, în general, mi-am păstrat linia, iar cine mi-a cunoscut evoluția pe acest site, nu pare surprins, ba dimpotrivă.
Cu deosebită stimă pentru semnul lăsat de dumneavoastră și pentru sugestiile făcute,
anton

Poemul e bun, o melancolie alunecoasă și blîndă îl străbate ca un fir roșu (necălăuzitor). Cu singur vers cred că ai forțat puțin cititorul și anume \"morții joacă leapșa
pe dalele de piatră\" - o imagine puternică dar cam tocită
Mi-a plăcut în schimb (de ce \"în schimb\" ar putea fi o întrebare, dar bine că n-o pune nimeni)
\"vom uita să ne scriem între sărbători
și nici în ele nu ne vom mai recunoaște\"
și nu numai atît, așa cum am spus și la început