Liviu Nanu

Doar prima strofă ar putea suferi mici intervenții, nu văd o legătură clară între mutatul munților și ochii bărbatului. În rest mi-a plăcut, o poezie feminină prin excelență.

Am remarcat:
\"sunt oprit la capătul venei
ca o liniște
între două ziduri\"
și ultimul vers

Titlul este incitant și atrage cititorul.
Dar poemul nu e ratat. Cu mici intervenții, poate ieși ceva frumos.

Cu scuze pentru deranj
al 213-lea cititor,
anton

Văd că încerci altceva. Nu-mi dau încă seama unde vei ajunge sau ce ți-ai propus, dar pot să spun că-mi place simplitatea cu care abordezi poeziile. Cred că ești pe un drum bun. Sînt convins că ne pregătești o surpriză.

Sofronie Lucian - Un comentariu realist și de bun simț. Ați surprins și sintetizat foarte bine (și obiectiv, sînt convins) frămîntările și speranțele autorului. Mulțumesc pentru trecere și gînduri frumoase. V-am citit și eu, păcat că textele dumneavoastră au fost considerate mai puțin elaborate, mie personal mi-au plăcut, pentru că îmi place (și) versul clasic, acolo unde talentul nu se poate ascunde. Dar, sper să revin cu comentarii direct pe text, în măsura în care el vă vor interesa.
Ioane - Consider că poezia se scrie doar cînd ai ceva de spus, cînd emoțiile, gîndurile, senzațiile sînt atît de puternice încît trebuie să iasă printr-o supapă. Atunci, cînd nu mai poți mima emoția, poezia vine de la sine, fără forțare. Cititorul avizat simte cînd se scrie după rețetă și cînd nu. Onorat de vizită.

Am remarcat prima parte și finalul poemului. N-am înțeles însă (în sensul că nu m-a mișcat) chestia cu centrifuga. Și dacă ai fi renunțat la versul acela, nu cred că ar fi afectat poemul.
Citit, plăcut,
anton

Andrei Velea - Onorat de trecere și semn.
Andule - mi-am notat, mă duc să-mi cumpăr mop cu ceas și cd. Vezi că trebuie să dai un răspuns colegului D.M., eu nu pot, nu mi s-a adresat personal. E la oof! topic.

Domnule Andrei Velea, mă onorează aprecierea dumneavoastră asupra timidei mele încercări lirice. Și probabil că aveți dreptate și în privința expresivității și a forței de care poemele mele duc lipsă. Aici părerile sînt împărțite și nici dacă aș vrea, nu pot împăca pe toată lumea. O anumită structură elegiacă sau onirică presupune (în opinia mea, desigur) o abordare mai așezată a textului, mai domoală. Nu mă văd cu sabia lirică în mînă, tăind versul în două și nici folosind expresii tari (ca să nu spun, vulgare), așa cum e moda în ultimii ani. Eu cred că, în general, mi-am păstrat linia, iar cine mi-a cunoscut evoluția pe acest site, nu pare surprins, ba dimpotrivă.
Cu deosebită stimă pentru semnul lăsat de dumneavoastră și pentru sugestiile făcute,
anton

Poemul e bun, o melancolie alunecoasă și blîndă îl străbate ca un fir roșu (necălăuzitor). Cu singur vers cred că ai forțat puțin cititorul și anume \"morții joacă leapșa
pe dalele de piatră\" - o imagine puternică dar cam tocită
Mi-a plăcut în schimb (de ce \"în schimb\" ar putea fi o întrebare, dar bine că n-o pune nimeni)
\"vom uita să ne scriem între sărbători
și nici în ele nu ne vom mai recunoaște\"
și nu numai atît, așa cum am spus și la început

Andule, am înțeles că scriu ca un vagin. Regret că nu m-ai identificat, măcar în cîteva versuri. Alții, care nu mă cunosc atît de bine, au făcut-o. La bună citire. Onorat de vizită.
Noemi - Da, sînt gesturi grațioase care ascund în spatele lor sentimente și emoții profunde. Știi proverbul \"Apele liniștite sînt adînci\"...Pre zența ta aici și semnul lăsat de tine mi-au luminat ziua.
Ted... ce aș putea spune? Bine că măcar la impresie generală am făcut față:) Onorat de vizită și semn.

Consider că poezia începe de la \"când îmi ștreg fruntea..\" (vezi un tipo la \"șterg\"). Primul vers din strofa finală îl repetă (ca idee) pe primul din strofa întâi, dea aceea, chiar dacă este un vers bun, s-ar putea renunța la el, mai precis la primele cinci versuri.
Cu scuze pentru deranj
al 176-lea cititor,
anton

Cred că ai fost supărată rău cînd ai scris poezia asta. Poate e bună și supărarea la ceva, oricum asta ți-a ieșit brici. Nu mai dau citate, au făcut-o, alții, nu vreau să repet ce s-a spus înaintea mea. Dar am reținut inima/viața plagiată, chestie pe care ai „speculat-o” liric foarte bine.

Marius, anotimpul acesta cere liniște și calm. Cum altfel ar fi putut suna un poem? Și eu am fost în Copou și în Grădina Botanică, dar, la scară, putem găsi oriunde în jurul nostru acele colțuri mirifice. Și dacă nu, ne putem imagina. Știi, desigur ce înseamnă floarea de cireș pentru japonezi. Calm și contemplare. Acum realizez că (absolut întîmplător) apar și la mine cireșii înfloriți. Probabil i-am văzut în subconștient. Prin urmare, dacă am reușit să-ți aduc o stare de liniște, e foarte bine. Există însă în text și alternativa, și este destul de vizibilă. Onorat de vizită, ar fi multe de spus, dar nu cred că o analiză a textului ar avantaja pe cineva. Se spune că realitatea este privită în mod diferit de către occidentali și de către orientali. Este ca și o cameră obscură. Unii intră cu o lanternă și observă fiecare colț în parte, cu acuratețe, alții au doar o lumină difuză, dar văd întregul. Poate vom aprofunda asta cu altă ocazie.

Marina, poate că ai dreptate. Mulțumesc pentru observație.

Un poem frumnos și sensibil, ca o elegie. Doar tramvaiul parcă e lipit, deși are și el rolul său vizual.
Am remarcat:
\"de atâta dragoste s-au aprins și pereții
cireșul din fereastră se scutură
de scântei\"
\"orașul sughite înecat cu roșu de fum\"
\"ah, cum se zaharisește, între buze
mierea de după - ambra unde
ne vor descoperi peste
milenii\"

Citit, plăcut
anton

Victor, partea cu ghivecele este o legătură (așa cum e definită de Croce în „Poezia”) și nu m-am gîndit să-i dau atît o importanță estetică cît mai curînd vizuală. N-aș vrea să explic prea mult, dar hai, să spunem că are o valoare vizual-onirică, dacă asta ar fi suficient. Onorat de vizită și semn.

Felicitări! Mă bucur cînd oamenii se cunosc și se privesc în ochi. Îmi amintesc, prin 2002, la ideea mea, dar ajutat și de Paul Bogdan și Matei Ghigiu, ne-am întîlnit prima dată autori de pe agonia (poezie.ro pe atunci). Era vară și ne-am adunat la o terasă în București (eu fiind singurul provincial). Au mai participat Radu Herinean, Bogdan Geană, Adrian Firică și Anne Marie Oprea. Dacă am uitat pe cineva, să fiu iertat, parcă am fost opt totuși. (există imagini în arhiva foto de pe agonia.ro). De atunci ne-am mai văzut de cîteva ori, la lansarea cărții mele au venit 13 de pe agonia (asta era tot în 2002), apoi s-au organizat cenaclurile de la Club A, Casa Eliad și Cafe Deko, mai recent. Vremuri frumoase, și momente de neuitat, mai ales că după ce se termina cenaclul, continuam de regulă în altă parte (Cafeneaua actorilor de exemplu sau La Motoare). De aceea mă bucură fiecare inițiativă asemănătoare pe care colegii mei de condei o au. Așa cum am mai spus, voi ajunge și eu la Sibiu, chiar și neanunțat. Îmi plac și pozele, să mai faceți.

Cîteva versuri care mi-au zgîriat nițel urechea:
\"aluatul cu lumină de gutuie\"
\"iese-un ciobănesc fără stăpân\" - cred că \"apare\" ar fi fost mai nimerit
\"un câine să se lumineze de la sânge\" - lumineze? nu crezi că ai forțat puțin?

Cam atît. Sper ca intervenția mea să nu deranjeze, n-aș fi lăsat semn dacă nu m-ar fi atins poemul acesta.
citit, plăcut
anton

cîteva versuri prea lungi și explicative, dar în general lectura acestui poem mi-a lăsat o impresie frumoasă. Și pentru că m-am obișnuit să dau și un exemplu, o voi face cu acest vers:
\"o să plec în munți am să mă fac pădurar
și-am să ling sare laolaltă cu cerbii\", cu segestia înlocuirii formei \"o să\" cu \"am să\", mai puțin orală.
cu scuze pentru deranj
al 1423-lea cetitor,
anton

\"uzate de ani și pale\"...M-am lovit de versul acesta, mai ales de \"pale\" care, în opinia mea, nu merge. În rest e bine, am remarcat primele patru versuri.

Dana, am înțeles mesajul. Sper c-a mai rămas vreo bere de la accident, dar ce ne facem, că are dop de plastic? Îl șuntăm pe Emilian (era să scriu Elimian:) ) și o împarți cu Moș Crăciun. Că io n-am coraj să beau din aia. Da\' la destupuș tot nu renunț, găsesc io o metodă să-l substitui. Auzi, tu, roșu...era tot ce-mi doream mai mult.
Silvia, e un scriitor japonez (era să scriu japozen) Murakami, care are o povestire despre un tip care se căpătuise cu o mătușă săracă și umbla așa, cu ea lipită în spate. Și toate astea de la niște cuvinte, care au căpătat sens și formă. Onorat de vizită.

Geta, cu întîrziere îți răspund (și cu scuze, desigur). Ursul zici? Pe undeva ai dreptate, intuiția ta nu te trădează.
Kosta Vianu - Orice este de vînzare, de ce n-ar fi și visele? Mă rog, ne putem imagina orice, nu? trăim într-o țară liberă. Onorat de vizită și semn