Liviu Nanu

Primele trei strofe îmi par mai atent construite, prozodia și rima arată că autoarea are exercițiu poetic. Din păcate, începînd cu strofa a patra, apar scăpări de ritm iar rimele par găsite la repezeală.
Cred că există potențial liric, dar el este insuficient administrat.
Succes și inspirație!

Traian, evident, Macondo este o capcană. Universul imaginar (care, de fapt este autentic) este un pretext. Gîndește-te doar la Cîrciuma lui Bicuță, un alt spațiu, tot imaginar. Onorat de vizită și semn.
Iarina, ești amabilă, sper ca semnul tău să nu fie interpretat altfel.

Da, și eu evit țiganii/cămătarii, aș prefera urșii albi. Nici nu am nevoie de explicații, e vorba de o metaforă, nu e o declarație oficială, desigur.
Mi-a plăcut foaia de matematică de tip humus.

Latura ironică a cărții lui Umberto Eco a sesizat-o și Marin Mincu în postfața ediției apărută la Editura Pontica, 1991. Dar nu numai atît. Eco reușește de fiecare dată în romanele sale să ne ofere mai multe planuri de lectură, de la un simplu scenariu polițist, la o bogăție de sensuri. E o carte mare, o carte care nu ar trebui ratată, de aceea mă bucur că eseul dumneavoastră a fost recomandat.

Mie îmi place sinceritatea în literatură. Bine, în poezie e altceva, poetul/poeta poate lăsa să-i zburde imaginația, poate încerca imagini și metafore noi, poate orice. Totuși, sinceritatea discursului se simte (sau nu). În cazul de față, chiar dacă pe alocuri autoarea dă impresia că forțează \"goală lângă buzele tale flămânde\" - (aici aș regîndi alăturarea mai puțin inspirată lă_lâ) sau \"degetele arse de setea sărutărilor tale\", mesajul este viu, dinamic și poate genera emoție și căldură în ciuda gerului de afară.
Un poem de dragoste, un poem feminin cap-coadă, un poem sincer, în care Alina nu apasă pe nicio pedală pentru a forța mintea sau imaginația cititorului. Și bine face, poemele vulgare scrise de femei sînt (în majoritate) false. Un poem cuminte așadar, numai bun de a fi citit lîngă un pahar de Cabernet și o femeie frumoasă.

Dacă ar fi trăit Labiș în vremurile noastre (interesante), oare ar fi scris: \"Cei ce nu ar dezlănțuit ca noi/în flăcări violete se destramă?\" Cre\' că da.

Text bun. Poate ar trebui să mai intercalezi între dialoguri și cîteva pasaje descriptive, poate iese ceva să semene cu un scenariu.
La mulți ani!

juriul este in general impresionat de texte inspirate din desene animate gen \"pisicile aristrocrate\" - Domnule Moga, sînteți un clarvăzător, un Aliodor cu cravată mov sau pur și simplu aruncați așa, o flegmă?

Amelia, Belladona - mă onorează semnul lăsat de voi și vă promit că voi continua. Doar că sînt cam leneș, va mai dura ceva timp. Sper să nu vă dezamăgesc, deocamdată sînt în faza acumulări imaterialului, pe urmă vine saltul calitativ, așa cum am învățat la dialectică. Dacă vine...
Domnule Mihai Robea, dacă nu ar exista metehnele, despre ce am mai scrie? Și slavă Domnului, avem material destul.

Domnule Cristea, venite din partea dumneavoastră, atît aprecierile cît și criticile mă onorează. Eu știu că nu scriu de pomană, că acest (aparent) derizoriu provincial pe care-l aduc în fața cititorilor își găsește un public de calitate, deși (sau tocmai de aceea) restrîns. Și mă bucură că am totuși, destui lectori care știu descopere și alt fel de mesaje pe care eu le ascund de multe ori printre rînduri, un fel de surprize sau cadouri pe care le fac cititorului și care mă bucură în aceeași măsură, atunci cînd le descoperă. Un fel de feed back al emoției și bucuriei.

Am o singură obiecție: \"perfuzii pentru singurătate\". Metafora e bună, dar parcă aș fi așteptat o altă formulare. Cred că poemul stă într-un echilibru instabil, asemeni unui acrobat pe sîrmă. Este încărcat de metafore și asta ar putea să fie un dezavantaj. Cititorul este exploatat (cu bună știință, presupun) dar asta presupune și riscul de a pleca din el cu o emoție (asta e de bine) dar și cu o încărcătură lirică densă, care-l face să se blocheze la un moment dat, el neștiind ce să rețină mai întîi, memoria ca un păr despletit, limba scorbură, acele de siguranță (galbene) care se desprind din trup, vasul de sticlă cu perfuzii pentru singurătate (cred că mai bine ar fi sunat \"împotriva singurătății\"), strigătul ca țesut muscular, inima ca un coridor lung de spital sau dragostea ca boală infețioasă.
Blaga spunea că o metaforă face un poem, a doua îl ucide. Sper să mă fac înțeles bine, poemul mi-a plăcut, dar am sințit nevoia să te previn asupra riscului de a metaforiza excesiv.
Cu scuze pentru deranj,
al 88-lea cititor,
anton

Viorel, sînt onorat de semnul lăsat de tine. Mi-ai dat o idee cu reportofonul, eu umblam cu carnețelul după mine. Dar asta ar însemna să colind cîrciumile mahalalelor în căutare de subiecte și pe criza asta e mai greu.

Domnule Silviu Marin, aveți dreptate. Cu voia dumneavoastră, totuși, dați-mi voie să ascult sfaturile (uneori și aprecierile) unor critici de profesie. Care sînt diferite de ale domniei dumneavoastră. În rest numai de bine.

Emilian, am să pun și continuarea imediat. Nu mai este mult, am lăsat textul deschis pentru că mă plictisisem scriind și trebuia să iau o pauză (și să cumpăr pîine). Prozatorul trebuie să aibă oase tari, calitate pe care, dacă nu mă înșel, a enunțat-o Eugen Simion, poate și el a auzit-o în altă parte.
Eu însă, sînt un tip firav, de aceea textele mele sînt grăbite, multe dintre ele neterminate sau cu final rasolit.
Da, voi veni cu plăcere la lansare cărții tale, cu o singură condiție: să-mi trimiți un rezumat de o jumătate de pagină, la două rînduri, font Times New Roman 12, 3 cm stg-dr. 3 cm sus-jos.

Să răspundem întîi doamnelor/domnișoarelor: Roxana, pe dialog am mizat și eu, dar și pe situații. Mulțumesc pentru sugestii, am procedat la corectură.
Amelia - onorat de vizită și semnul de apreciere. Deja sîntem personaje, dar de multe ori nu realizăm.
Petruț, o apreciere venită din partea ta, mă onorează și mă obligă.
Călin, Florin - Și una și alta, prin personaje, acțiune și decor. Iar seriale comice românești nu urmăresc, mi se par însăilate și de prost gust.
Domnule Silviu Marin, dacă vă place serialul menționat de dumneavoastră, vă invit respectuos să-l vizionați. Orice asemănare cu ceea ce scriu eu este mai mult decît forțată. Păstrînd proporția, este ca și cum un cititor ar vedea în \"Numele trandafirului\" doar un roman polițist.

Eu nu voi comenta poemul și îmi asum riscul de a lua bobîrnace pentru evidențierea lui. Vreau doar să spun că admir luciditatea lirică în momente de cumpănă. Am remarcat naturalețea discursului, simplitatea frazei, limpezimea comunicării. Inițial am fost tentat să strîmb din nas la explicațiile privind valoarea în euro a cafeleiși proveniența scaunului de plastic. Aș fi făcut o eroare, după părerea mea. Aceste amănunte, sînt asumate de autor și au semnificația unui derizoriu care ne înconjoară, începînd de la obiectele casnice pînă la viața care pe care o trăim. Și mie, în momentele de tristețe maximă, îmi vine să cînt. Sau să fac baloane de săpun.
Chapeau

S-au strîns deja trei comentarii, așa că e timpul unor răspunsuri.
Atropa Belladona - Nici nu știi ce adevăr ai spus. De fapt știi foarte bine.
Iarina - Important este că ți-a plăcut. Faci parte din publicul_țintă, cel căruia îi ofer momentele mele de inspirație.
Marina, Marina...Doar cine nu te cunoaște ar putea spune că e un simplu comentariu semnul tău de lectură. Chiar vorbeam cu cineva cu doar cîteva minute înainte să lași tu comentariul și mă întreba (ne întrebam) dacă va remarca cineva finalul. Mi-aș dori, desigur, să-mi văd producția într-un serial tv, dar pentru asta ar trebui în primul rînd un scenarist, iar pe mine mă depășește acest aspect, cu toate că serialul Bicuță a fost gîndit ca un fel de scenariu.

Analiza făcută baladei, se vrea exhaustivă, dar nu este. Se pierd nuanțe, sensuri, adăvăruri și tendințe, idei. Înțelegem din primele versuri că porcul este fermecat, trăiește în țară (autoarea nu specifică unde anume, rămâne să deducem că ar fi în mediul rural, deși eu am văzut și porci crescuți pe balcon) și are sînge albastru/os domnesc. Dar atunci apare și prima contradicție: dacă este un prinț fermecat, ce caută în mediul rural? un prinț, fermecat sau nu, stă într-un castel, de obicei. Sau asta e valabil doar pentru prințese? dar să nu ne îndepărtăm de temă. Personajul nostru porcin are angoase, vise urîte, gînduri negre cu privire la viitorul său apropiat, frumos exprimate în versul \"Iar șoricu-i plânge, vai, ce tare plânge\" unde rolul repetiției, ca figură de stil, accentuează emoția și dramatismul textului. O posibilă comparație cu balada Miorița (prin discursul liric) și Ana lu\' Manole căreia îi plînge țîțișoara. Dar iar ne îndepărtăm de subiect și doar nu vrem asta, nu? Angoasele eroului nostru capătă pe parcurs un chip, ele nu rămîn în ireal, ca niște fantome. Ele se materializează în caltaboși, poșetuțe, sîngerete și alte produse specifice, care duc la un dezechilibru metabolic, creșterea colesterolului (LDH) și a trigliceridelor, ceea ce ar putea fi interpretat ca \"răzbunarea porcului\" în totală contradicție cu \"pomana porcului\", care are doar un rol de ecran, după teoria lui Freud, adică să ascundă adevăratele subînțelesuri în subconștient.
Finalul este dramatic, aproape ca meciul de fotbal Steaua-Iași, cînd bucureștenii au întors scorul în ultimele minute de joc. Sau era meciul Dinamo-Tîrgu Jiu? Voi cerceta, nu-mi plac confuziile. De la plîns, porcul sare la rîs, trecînd probabil prin faza oximoronică rîsu\'-plînsu\'. Avem prin urmare un final fericit, de tip ginere și mireasă care nu poate decît să mă bucure. O singură întrebare mă chinuie însă, drept pentru care am și scris acest comentariu. Cum dracu\' l-a luat prințesa în spate? Ori era o prințesă războinică, ori frecventa săli de pilates și fittnes, ori avea puteri supranaturale? Efectul este asumat și sigur: cititorul rămîne perplex și plin de indoieli existențale și dureri metafizice de șale. Propun editarea textului și difuzarea lui în mediul școlar și universitar, cenacluri și analize (biochimice, filozofice, macro/microscopice și de altă natură) pe text pînă la rezolvarea dilemei.
Am zis!

Tuturor comentatorilor, mulțumiri. Nu am pretenția că pastilele mele sînt extraordinare, e suficient să placă unora. Dacă printre cei care apreciază proza mea se numără Sile, Dan Norea, Rodean Cornel sau Valeriu Dincă eu mă declar mulțumit. În rest, merg pe ideea autorilor din \"Douăsprezece scaune\", referitoare la cititorul sobru (și fără simțul umorului, aș zice eu).

Claudiu, mulțumesc pentru părere.
Teodor Dume, Doru Dăncuș - Onorat de vizită și semn, probabil voi modifica începutul, pare cam reportericesc.
Silvia, din păcate, nici eu nu mai am cărți și nici de pe net n-am putut procura. Mă gîndeam să scot o suplimentare de tiraj odată cu volumul 2, care sper să iasă în 2010 (dacă nu mă sufocă CRIZA, evident).
Tuturor, La mulți ani și să auzim de bine! Hai dracu\' noroc!