Liviu Nanu

Mici imperfecțiuni de dragul rimei și o strofă finală perfectibilă (aici ai urmărit prozodia și cred că nu era cazul, puteai scurta versul final măcar). În rest mi-a plăcut, are ritm, cadență, vioiciune.

Florina, cu regret te anunț că dacă tot ți-a plăcut așa mult trebuie s-o mai listezi o dată întrucât am procedat la unele modificări și adăugiri. Trenul Foamei, așa e. Eu l-am redenumit trenul Pâinii. Toate personalele astea aveau cred același nume indiferent de regionala CFR. Mulțumesc pentru comentariu.
Olteanco, nu ești sinceră și nu procedezi corect. Faptele ilustrate de dumneavoastră se petrec în trenul accelerat (accelerat trebuie să fi fost că rapidul nu oprea în halta Dr. Olt) și direcția era exact opusă, spre Timișoara. și de ce nu spui că ți-am dat și un buchet de liliac pe care l-am luat de pe peron, de la țăranii care mergeau să-l vândă în Amzei? Sau nu ți-am spus amănuntele astea? 5.000 am dat pe el. Și mai am o rugăminte. Scoate chenarul ăla negru de pe poze, îmi dau o stare de tristețe ca să nu spun altceva.

Prima parte, până la faza cu televizorul mi se pare aproape perfectă. Și finalul mi-a plăcut. Mie îmi place autoironia în poezie dar cred că acolo se potrivește ca nuca-n perete. Poate să fi fost în finalul textului...Și apoi formularea \"aștept în fața televizorului...\" cred că mergea mai bine \"seara la TV\" sau ceva asemănător. În sensul că recitat chiar și în gând, un vers prea lung te face să te îndepărtezi de idee. În concluzie, bună și perfectibilă.
Cu stimă,
Anton

Florin, tu n-ai de unde să știi că ești tînăr ( :) ) dar trenul ăla personal (Zambilica) era numit trenul pâinii că era plin de navetiști de la țară care se întorceau de la capitală cu sacul plin cu pâine (la București se găsea la liber) pentru familia lui și pentru neamuri. Și acum cam la fel, merg țăranii cu brânză, verdețuri și flori și elevii care pleacă la pregătire pentru facultate, că profesorii de capitală sunt mai bine pregătiți, nu? studenții și alți indivizi cu portofelul mai gol. Cei cu bani preferă mașina sau Intercity. Cîte povești am putut auzi în cele câteva drumuri pe care le-am făcut și eu cu trenul ăsta...se pot scrie mai multe cărți.

Luminița, noua copertă este deosebită. Felicitări atât ție cât și Adinei. Dacă nu cer prea mult, mi-aș dori și eu un volum recopertat. Și pe cel dedical domnului Comșia îl poți trimite tot pe adresa mea, cred că o mai ai. De fapt noi colaborăm foarte bine și avem și alte proiecte interesante.
Am să opresc un număr din DRUM și pentru Adina.
Cu mulțumiri,
Liviu

Citeva pretiozitati care incarca inutil textul (\"doza de un microsuflet\", \"traficanții de absint și demachiant italienesc\"). Am remarcat prima strofa.

Fiorul liric il regasesc in prima parte a poemului, mai precis pina la versul 8 (inclusiv) si mai putin primul vers. Apoi se dilueaza, probabil ca e lucrat mai cu migala si pierde din emotie in favoarea tehnicii. In concluzie prima parte salveaza textul. In ansamblu impresie frumoasa.

Nu cred că mai are sens să-ți repet aici ușurința și talentul cu care mînuiești metafora. Construiești un poem din imagini comune, citindu-l simt seva lui cum alunecă, așa cum un bătrîn (libidinos sau nu) adulmecă delicii din tinerețe sugîndu-și gingiile. Cum spuneam, este un poem închegat, are un început un cuprins și o încheiere, administrate cu măiestrie. Preferata mea rămîne însă strofa a doua, imaginile voalate băltind pe podea mă vor urmări o bună perioadă.

Radu - cred că ai dreptate, nu sînt normal. Dar arată-mi mie unul și-l mănînc.
Carmen, n-am înțeles ce e cu ăia 144 mii sau milioane. Și corect se spune MENS SANA IN CORPORE BAROSANO

Sicer să fiu, cînd am postat textul ăsta nu mă așteptam la atît de multe reacții. Am fost \"certat\", prietenește, desigur pentru umorul macabru rezultat din poezie (nu doar din aceasta) însă mă bucur că în mare parte ați receptat mesajul și ideea (fără să aibă mesaj sau idee:) ). Am pornit de la cîteva axepriențe personale și apropiate calendaristic legate de trecerea pe lumea cealaltă. Numai în luna martie au murit 3 apropiați printre care și o tînără de 27 de ani și (din păcate se pregătesc alții). Seamănă cu un genocid și asta mă trimite la imaginile cu bolnavii stînd la cozi la farmacii, pentru \"compensate\". Un fel de sport național i-am putea zice cu finiș previzibil. și dacă tot e național de ce nu ar fi și probă olimpică, lumînarea poate fi torța iar coroanele cercurile. Ce facem cu dricul? el ce poate reprezenta. Orice, în funcție de imaginația cititorului. Poezia nu are valențe lirice, nu cade nimeni pe spate citind-o dar își produce efectul se pare și asta nu poate decît să mă bucure. La bună citire, onorat de vizită.

vă mulțumesc și eu pentru comentarii. Carmen, dacă ai mai fi citit din poeziile mele ai fi văzut că multe dintre ele sînt în rimă.
Alin, coroanele ca niște cercuri olimpice. A fost exercițiul meu de imaginație, poate nu original.

Eu nu prea am cuvinte. Aprind însă o lumînare virtuală. A fost un om deosebit.

Felicitari Silvia! Sper sa citim mai multe cronici frumoase la cartea ta. Regret ca nu pot participa, sper sa pot intra totusi in posesia volumului.
Cu drag,
Liviu

Nu Cristina, nu prea sint in regula. Dar daca iti place mai mult cum scriu acum tot raul spre bine. Poate ne vedem la Iasi, sper sa ajung luna viitoare.

Florin - onorat de trecere. Mă bucur că versurile mele au lăsat o urmă cît de mică în mintea ta.

Lavinia, am procedat la mici modificări în text. Chiar dacă asta nu prea are importanță. Și cum să mă simt bine cînd îmbătrînesc chiar alături de alții? :)) Bine că nu fac din asta o obsesie.

Prima strofă îmi pare cam stufoasă, cam încărcată. Ai niște metafore acolo care ar trebui puse în evidență mai bine. Mă refer la primul vers și la ultimele 3.
În rest e bine, mi-a plăcut textul, parcă te complici puțin în ultima strofă, parcă încerci să explici ceva fără însă să fii prea convingătoare.

Poem bun însă finalul mai slăbuț (rima stele-vopsele nu ajută textul la fel și repetiția \"cearcănele\"). Cred că poți umbla puțin și la formă în sensul că poate ar fi bine să rupi niște versuri.

Daniela, sper că nu te aștepți să răspund la întrebare. Nu de alta dar sînt cel puțin două variante acceptabile DA și NU. În funcție de starea de moment. Onorat de trecere.
Lavinia - iote că n-o nimeriși. Nu știu cum ai ajuns tu la ideea îmbătrînirii sau a scurgerii timpului, deși recunosc, subiectul pare a fi atins doar tangențial. Gîndește-te la primăvară, la dorința apărută ca din senin de de a-ți mărturisi sentimentele, grijile etc. și constați că vorbești de unul singur, că nimeni nu are timp să te asculte. Atunci le scrii și le arăți tuturor, însă nimeni nu știe sau n-are chef să citească. Mi-a făcut plăcere prezența ta aici.
Recunosc, e un text puțin mai ciudat, poate că nu mă caracterizează, dar nici eu nu mai sînt cel de acum un an, îmbătrînesc (asta ca să-ți fac pe plac) cum bine ziseși.

Dănuț, cum poți crede că nu țin cont de părerea cititorilor? Și te asigur că nu ai greșit. Despre un text asupra căruia ai îndoieli de natură estetică nu poți spune că poate te-ai înșelat. Îți place sau nu. Cred că am înțeles ce ai vrut să spui și îți rămîn îndatorat pentru opinie. Și am nevoie de astfel de comentarii sincere, nu de puține ori ele m-au ajutat în creație.
Cu respectuase mulțumiri,
Anton
Vladimir - onorat de trecere și luminiță. Ai sesizat miezul problemei. Nu pentru că începutul sau finalul ar fi mai puțin importante.