Liviu Nanu

În fiecare dintre noi se dă o luptă, există un permanent conflict între două sau chiar mai multe părți. Conștientul nostru ne spune că suntem de partea bună a baricadei, că dovedim de fiecare dată fiara, balaurul sau altfel de lighioană cu care ne luptăm asemenea unui Sfânt Gheorghe călare și îmbrăcat în platoșa sa strălucitoare, asemenea unui Don Quijote, cum se spunea într-un comentariu. Dar dincolo de conștient oare nu se schimbă termenii, nuanțele? Subconștientul nostru operează cu același sistem de valori? Nu e o noutate, acest conflict a fost dezbătut de mulți cu mai mult sau mai puțin talent. Asiaticii au și ei teoriile și filosofia lor, nu vă mai plictisesc cu principiul TAO și alte ying-yang-uri (sau ying-yangi?) poate mai aproape de realitate, unde nu întotdeauna binele învinge, unde chiar dacă ziua balaurii (dragonul, zmeul, lighioana, și alți eroi negativi) sînt învinși, noaptea renasc cu noi forțe. Dar care e binele și care e răul? Iată că ne întoarcem la prima întrebare, care poate fi și o temă de meditație, uneori granița dintre ele este abia trasată. Bine că există amândouă, altfel nu ar mai exista luptă, mișcare. Și dacă nu e mișcare nu e nici viață, așa cum tot eu vă povesteam în altă parte (sportul național).
Vă mulțumesc pentru semnele lăsate la textul meu dragi prieteni. Prieteni, nu? :)

Și dacă aș fi cusurgiu n-aș avea ce să reproșez acestui text. Poate doar \"zidurile uitării\" și \"pîine neagră\", prima formulare fiind întîlnită mai des, a doua din cauză de nene\". Frumos text, Ioana, așa cum sunt majoritatea pe care le scrii. De citit.

Mi-ar trebui prea mult timp să exemplific aici tot ce mi-a plăcut. Așa că doar voi aminti câteva versuri și metafore care m-au marcat.
\"clipa jupuită de frumusețe plouă\"
\"...prinse în țintarul
schilod al heruvimilor cu trâmbiță\"
\"...athanorul
unor dorințe mai lungi decât aripa
îngerului...\"
\"să despletim pustiul în fire de nisip
beau din apa răzbunării unui zelot
merg pe o cale din sandale și trepte
șarpe mușcându-și coada până la sânge
într-o încordare de arc slobozind umbre\"
\"dumnezeul de serviciu al mântuirii
unui întreg neam de femei neiubite\"
și tot așa. Am amețit. Inițial mi-am spus că aici sunt cel puțin trei poeme, textul e încărcat de metafore care, culmea nu-l face mai greoi ci dimpotrivă.

Un text interesant, chiar plăcut. Cam multe genitive însă.

Mai trebuie lucrat la rimă, la prozodie, la idee, la formă, la fond și puțin la editare, după virgulă se lasă spațiu, de exemplu.

Mulțumesc pentru invitație. Anul acesta mi-am propus să particip la Virtualia. De fapt mi-am mai propus eu dar nu m-am putut ține de promisiune. Dacă nu apare nimic neprăvăzut, voi fi acolo pe 21. Puneți sticlele de Cotnari la rece. Sec și alb să fie :)

Întregul poem mi-a plăcut. Am reținut însă cîteva versuri și metafore: \"înainte ca ziua să mi se lipească de buze\", \"eu rămăn aici...cu ferestrele mele desenate pe nord\" și vreo 2 metafore din strofa a doua \"pe încheieturi esența cuvintelor\", \"poem fără margini\". Sînt și cîteva versuri discutabile dar ele nu scad din valoarea textului.

Adrian, ai dreptate, Corotga încă mai există, lafel și obiceiurile pământului. Auzii azi că la Putineiu se mărită o fată de rrom la 8 ani (clasa a II-a), motiv pentru care a și abandonat \"șicoala\". Dar deh...pe ăștia de la țară nu-i cunoaște doamna baroneasă să le face reclamă.
Dana - să înțeleg din povestirea ta că bei țuică pe tren și fumezi. Obiceiuri proaste, ar trebui să te lași, dăunează grav sănătății. Și mai ești și \'telectuală...:) Șeful trenului da, ăla om adevărat, trebuia să vă dea și o amendă.

Mie mi se pare că sună mai bine așa. Mai este acolo \"cu un\" care nu sună bine. Adică alăturarea celor două vocale identice, aliterație parcă i se spune că eu nu mă prea pricep la tehnica literară. Cred că poți găsi un sinonim. De exemplu \"cu-n zîmbet ... (aici vine un epitet scurt). Deși repetarea lui \"cu\" în cele două versuri alăturate iar nu prea merge.

Mirela, cred că ești tânără, faci parte din generația \"contra\", e firesc să fii supărată pe tți cei care nu-ți înțeleg trăirile și aspirațiile. Spun asta pentru că și eu am trecut prin astfel de stări negativiste și chiar m-am exprimat în versuri. Din păcate (sau mai degrabă din fericire) prin \'73 nu era internet așa că am scăpat lumea de obsesiile mele liricoide.
E bine că scrii așa cum simți că încerci să-ți exprimi sentimentele întregii lumi în general și cititorilor de pe acest site în special. Unii te vor citi, alții te vor ignora, câțiva vor rezona la trăirile tale, cei mai mulți vor rămâne însă indiferenți, cum se întâmplă în general. Tu scrie înainte, exercițiul acesta zilnic nu poate decât să-ți contureze mai bine personalitatea.
Un singur sfat îmi permit să-ți dau și sper să nu mă judeci greșit, nu sunt poet mai valoros decât tine, doar că scriu de mai mult timp și m-au sfătuit și pe mine alții. Și eu la rândul meu încerc să învăț de la cei cu experiență mai multă dar și de la cei tineri care aduc un suflu nou, nu întotdeauna însă însoțit și de o tehnică suficientă.
Dacă tot ai încercat versul clasic, încearcă să respecți lungimea versurilor, prozodia, ritmul...și să nu cazi în capcana rimelor facile. Aici trebuie un efort mai mare și firesc, răbdare mai multă,
Cu stimă,
Liviu

O mică modificare conjuncturală.

E vorba de ultimul vers al poemului. Nu trebuie să te stresezi. Cred că 6 silabe ar fi suficiente. Și nici măcar nu trebuie să rimeze, oricum epilog-olog e cam facilă.

Mici imperfecțiuni de dragul rimei și o strofă finală perfectibilă (aici ai urmărit prozodia și cred că nu era cazul, puteai scurta versul final măcar). În rest mi-a plăcut, are ritm, cadență, vioiciune.

Florina, cu regret te anunț că dacă tot ți-a plăcut așa mult trebuie s-o mai listezi o dată întrucât am procedat la unele modificări și adăugiri. Trenul Foamei, așa e. Eu l-am redenumit trenul Pâinii. Toate personalele astea aveau cred același nume indiferent de regionala CFR. Mulțumesc pentru comentariu.
Olteanco, nu ești sinceră și nu procedezi corect. Faptele ilustrate de dumneavoastră se petrec în trenul accelerat (accelerat trebuie să fi fost că rapidul nu oprea în halta Dr. Olt) și direcția era exact opusă, spre Timișoara. și de ce nu spui că ți-am dat și un buchet de liliac pe care l-am luat de pe peron, de la țăranii care mergeau să-l vândă în Amzei? Sau nu ți-am spus amănuntele astea? 5.000 am dat pe el. Și mai am o rugăminte. Scoate chenarul ăla negru de pe poze, îmi dau o stare de tristețe ca să nu spun altceva.

Prima parte, până la faza cu televizorul mi se pare aproape perfectă. Și finalul mi-a plăcut. Mie îmi place autoironia în poezie dar cred că acolo se potrivește ca nuca-n perete. Poate să fi fost în finalul textului...Și apoi formularea \"aștept în fața televizorului...\" cred că mergea mai bine \"seara la TV\" sau ceva asemănător. În sensul că recitat chiar și în gând, un vers prea lung te face să te îndepărtezi de idee. În concluzie, bună și perfectibilă.
Cu stimă,
Anton

Florin, tu n-ai de unde să știi că ești tînăr ( :) ) dar trenul ăla personal (Zambilica) era numit trenul pâinii că era plin de navetiști de la țară care se întorceau de la capitală cu sacul plin cu pâine (la București se găsea la liber) pentru familia lui și pentru neamuri. Și acum cam la fel, merg țăranii cu brânză, verdețuri și flori și elevii care pleacă la pregătire pentru facultate, că profesorii de capitală sunt mai bine pregătiți, nu? studenții și alți indivizi cu portofelul mai gol. Cei cu bani preferă mașina sau Intercity. Cîte povești am putut auzi în cele câteva drumuri pe care le-am făcut și eu cu trenul ăsta...se pot scrie mai multe cărți.

Luminița, noua copertă este deosebită. Felicitări atât ție cât și Adinei. Dacă nu cer prea mult, mi-aș dori și eu un volum recopertat. Și pe cel dedical domnului Comșia îl poți trimite tot pe adresa mea, cred că o mai ai. De fapt noi colaborăm foarte bine și avem și alte proiecte interesante.
Am să opresc un număr din DRUM și pentru Adina.
Cu mulțumiri,
Liviu

Citeva pretiozitati care incarca inutil textul (\"doza de un microsuflet\", \"traficanții de absint și demachiant italienesc\"). Am remarcat prima strofa.

Fiorul liric il regasesc in prima parte a poemului, mai precis pina la versul 8 (inclusiv) si mai putin primul vers. Apoi se dilueaza, probabil ca e lucrat mai cu migala si pierde din emotie in favoarea tehnicii. In concluzie prima parte salveaza textul. In ansamblu impresie frumoasa.

Nu cred că mai are sens să-ți repet aici ușurința și talentul cu care mînuiești metafora. Construiești un poem din imagini comune, citindu-l simt seva lui cum alunecă, așa cum un bătrîn (libidinos sau nu) adulmecă delicii din tinerețe sugîndu-și gingiile. Cum spuneam, este un poem închegat, are un început un cuprins și o încheiere, administrate cu măiestrie. Preferata mea rămîne însă strofa a doua, imaginile voalate băltind pe podea mă vor urmări o bună perioadă.