Liviu Nanu

Are și tetiere de cap. N-o vrea niciunul? Mai scad 10 euro.

Îmi cer scuze că răspund așa tîrziu, am lipsit o zi de acasă. E plăcut sentimentul cînd știi că versurile și trăirile tale sînt transmise (aproape) nealterat cititorilor, care, iată, au rezonat aici. Da, fericirea prozodică, adică sentimentul lucrului bine făcut, rimei cu grijă alese, metaforei inedite, ritmului adecvat. Asta presupune că nu abandonez versul clasic, și așa cum a sesizat și Bobadil, încerc o reabilitare a figurilor de stil. Ce-o ieși...muza cu mila.

Doru, aprecierea ta mă onorează. Eu nu vedeam o continuare a acestui text, finalul așa l-am văzut. Am considerat că e mai bine să-i las cititorului plăcerea de a descoperi ce ar putea urma. Dar nu se știe, poate că-l voi rescrie în altă variantă, mai lungă.

Finalul cam patetic, dar în rest mi-a plăcut echilibristica ta lirică.

Sînt de-a dreptul surprins (plăcut), că v-ați făcut timp să citiți umilele mele încercări. Cred că e prima dată (sper că nu și ultima) cînd îmi lăsați un semn sub text. E adevărat, ar mai trebui pus ceva, deja am făcut-o, inițial era și mai scurt. Dar fiind vorba de o singură zi din viața unui personaj, probabil va rămîne la faza de proză scurtă, în niciun caz ceva comparabil cu \"Ulise\" (ca întindere firește). Onorat de semn. Am vrut să schimbăm cîteva vorbe la Pitești, la lansarea colegului Costin, dar timiditatea m-a împiedicat să vă abordez. Poate cu alt prilej, dacă voi putea trece peste acest handicap.

Stimate autor, înainte de a certa editorul care a trecut textul domniei voastre la \"refuzat pentru corectură\" vă rog să citiți regulamentul. Textul nu are diacritice și mai are și greșeli typos, una mi-a sărit mie în ochi la o lectură sumară \"gadesc\". Vă mulțumesc pentru înțelegere.

Vis science fiction

Azi noapte am avut un vis. Dar nu un vis oarecare, banal, din acelea pe care le visezi de obicei. Am avut un vis S.F.
Se făcea că eu eram binevoitorul, chematul. Adică aveam niște capacități de care nu eram conștient, și mereu mă chema cineva „băi, ăla!” Eram urmărit în permanență de o entitate răuvoitoare de sex feminin, cu abilități psiho-fizico-somatice (adică avea calități și deprinderi motrice cu duiumul). Bine, vor spune unii, dar așa se întîmplă de obicei, ființele feminine, chiar dacă nu vin de pe alte planete, precis au capacități uluitoare (de aici și vorba țăranului „femeia nu e om”) și în ciuda comportamentului de conjunctură, urmăresc mereu un scop, ascuns de obicei foarte bine. „Poate, (m-am gîndit eu dimineața), poate subconștientul a scos misoginul din mine, am să-mi fac mea culpa față de soția, mea, care în aparență este cît se poate de pămînteană și nu ar da semne că ar avea capacități paranormale, că o dor dinții și varsă cafeaua pe foc. Dar să revin la visul meu. Se făcea, cum spuneam, că eram urmărit de o entitate feminină, ceva ca în „Terminator”, care evident dorea să mă termine, și nu sexual, asta aș fi acceptat pînă la urmă, e o moarte demnă, cum spunea și Cicero (sau Ovidiu?). Eu fugeam, mă ascundeam prin diferite cotloane, la foști colegi de liceu, militari în rezervă, babe ortodoxe, mă deghizam în fel și chip (albă ca zăpada, Che Guevara, Motanul încălțat, Donald Rățoiul, ba chiar și președintele țării, al cărui nume nu-l scriu aici ca să nu-mi ia urma și de pe net), însă ea, entitatea feminină și răuvoitoare, mereu după mine, din ce în ce mai aproape, de parcă aș fi lăsat în urmă un norișor de feromoni sau alte mirosuri specifice, așa cum fac personajele din desene „animatice” (așa cum am auzit eu o prezentatoare pe TV). În final m-a prins, era deghizată de data asta într-o divă, dezbrăcată de toate alea, dar avea lîngă ea și un partener, tot cu puteri d’alea supranaturale, așa că, firesc eram în inferioritate, și mai trist, eram și foarte frustrat de situație. M-am trezit lac de sudoare, mă bîzîiau și niște țînțari, soția mea dormea liniștită, cu respirație calmă și cu un zîmbet suspect pe față. Era ora 2 A.M., n-am mai avut somn, am încercat să citesc ceva din Borges, dar nu mă puteam concentra, așa că am deschis calculatorul. Nu aveam mailuri necitite, doar în bulk, pe care l-am golit dintr-un click, nici mesaje off pe messenger, așa că am deschis pagina de agonie. În prim plan tot eseul lui Bobadil cu fracturismul, la care în final, o entitate feminină (n-aș spune că răuvoitoare, ci dimpotrivă), pe nume Camelia, pune degetul pe rană și punctul pe y și spune ceva acolo, ca o concluzie (care, desigur, va genera alte păreri). A, și mai era o poezie cu niște legume, am citit-o și pe aia, și pe urmă mi s-a făcut poftă de un suc de roșii, norocul meu că aveam roșii aduse de finii mei din grădina personală, mi-am făcut un suc la robot, bucurîndu-mă de tortura pe care le-am aplicat-o prin strivire electromecanică. Și mai cerea cineva niște linkuri cu super poeți, dacă n-aș fi știut că o face la hoha, l-aș fi trimis pe hyper sau pe club, site-uri elitiste unde se scrie adevărata poezie, nu chestii supte din police, ca pe la noi. Unii chiar au căzut în capcana asta, au dat niște linkuri, la care respectivul, după ce le-a mirosit nițel a spus „cîh”. Asta mi-a adus aminte de Zaharia Stancu, cînd întreba (retoric sau nu) „Pasternak? Cine dracu e Pasternak?”. Și atunci mi-a venit o idee. Mi-am propus să citesc mai multă literatură S.F., pe Ionuț, și studiile despre vălurire ale unui alt autor. Pe la 4 A.M. mi s-a făcut somn, în ciuda celor 3 coniace cu gheață, și a unei sticle de Fetească neagră băute în acest interval de două ore, așa că, plin de curaj, m-am dus iar în pat să-mi continui visul cu entitatea feminină și răuvoitoare. Dar asta n-a mai apărut, cred că plecase în alt univers, cu gigolo ăla al ei plin de mușchi. Pe urmă am mai visat totuși ceva, dar nu-mi mai amintesc bine, parcă ceva despre un porc cu pai în gură. Sau să fi fost măr? Care răsfoia un manifest (n-am putut citi titlul, era scris cu creion chimic și zeama de la varză îl ștersese parțial, putea să fie mein kampf sau manifestul fracturist). Whatever, cum spune albanezul...

He! întîmplător am dat peste această poezioară. Și mi-a plăcut ritmul ei și sinceritatea mesajului.

Liviu Nanu, profesor, Roșiorii de Vede

Am tăiat primele două strofe. Le las totuși aici pentru arhivă
Ce sîntem noi? doar pete de grăsime
plutind sleite într-o supă rece
degeaba facem semnul crucii dacă
ne închinăm la zeități toltece.

Păcatul nostru nu-i atît de mare,
poate crucificați să mai renaștem
zadarnic dăm la cerșetori pomană
cînd nici pe Dumnezeu nu-l recunoaștem.

fewery, mulțumesc pentru sinceritate. Acum, la o nouă lectură îți dau perfect dreptate, tocmai de aceea am și adus modificări textului, modificări care oricum nu-l va propulsa în categoria \"memorabile\", este doar un experiment oniric și ludic, într-un atelier liric.

Mici modificări în text. Asta nu va influența, sper, părerea cititorilor. Cei care n-au vibrat la el, n-o vor face nici acum. Dar asta e chiar bine, ar fi fost trist să se inverseze situația. Mă gîndesc că poate-i fac loc într-un viitor volum.

Gabriela, în general răspund comentariilor, mai puțin criticilor (atacurilor) neargumentate. Nu e cazul tău, abia acum, la o recitire a poeziei, am văzut ce mi-ai scris. Textul a fost ascuns și din această cauză n-am primit semn pe mail, asta ar fi explicația. Sînt convins că nu ești limitată doar la două culori, așa cum nu ești limitată doar la două idei, iar \"boboci\" sîntem mai mulți pe aici, n-ar trebui să ai complexe. Onorat de trecere.

mdeah

Seamănă la prozodie cu o poezie de-a mea, \"ce dacă\", poate tocmai de-asta mi-au plăcut versurile tale, deci îmi recunosc subiectivismul aici.

Bobadile, eu am preluat un fapt real, (s-a petrecut la Scrioaștea, lîngă Roșiorii de Vede), i-am dat o culoare literară, cum s-ar spune. Dar așa este, nu e nimic original, se întîmplă foarte des ca țăranul să taie picioarele calului cu drujba, nu mai miră pe nimeni. Eh, dacă ar fi apărut și un OZN, alta era chestia...o puneam vericule, rămîneam în istoria literaturii.

M-am certat cu soția, i-am reproșat că a vărsat cafea pe aragaz. \"așa se întîmplă, cine muncește mai și greșește\" îmi răspunde ea. \"dar la mine de ce nu se întîmplă niciodată?\" am întrebat-o. Asta a încurcat-o nițel, dar imediat și-a revenit (cum altfel?) \"pentru că tu niciodată nu faci cafea\", mi-a dat replica. Nici eu nu m-am lăsat mai prejos \"trebuia să începi tu cu reproșurile...\".
Un prieten prozator, Gheorghe Stroe, are o proză scurtă \"Ultimul cititor\" în care pune problema că de scris scriem cu toții dar unde găsim cititorul ideal? Asta mi-a amintit de desenele animate cu sconcsul îndrăgostit de pisică \"ah, mon amour... ah, primăvara...ah florile...ah, parfumul, ah parfumul înparfumat...\". Ceva asemănător am citit și eu pe site, suna cam așa: \"ah cititorule drag...\"
Că veni vorba de Agigea, să nu trec peste eveniment, las niște linkuri
http://i23.photobucket.com/albums/b391/antonpeta/Agigea%202006/GeorgeMihalcea.jpg
http://i23.photobucket.com/albums/b391/antonpeta/Agigea%202006/cenaclu.jpg
http://i23.photobucket.com/albums/b391/antonpeta/Agigea%202006/P8263900.jpg

Lory, mi-ar fi plăcut să vin și la prima lansare, însă și eu sînt implicat în activitățile culturale prilejuite de Zilele municipiului, 4-8 septembrie, că noi ne sărbătorim tot acum, de Sfîntă Maria. La București voi veni cu mare plăcere, sper să nu intervină ceva neprevăzut.

Felicitări, Lory! Mi-a plăcut coperta, sînt convins că și conținutul este pe măsură.

Emilian, Felix - onorat de trecere și semn. Sînt conștient că textul e perfectibil, l-am scris în mare grabă tocmai cu scopul de a-l testa aici. Dar mai cred că are și potențial, rămîne doar să-l exploatez așa cum se cuvine.
Ioan Albu - mulțumesc pentru atenționare